miercuri, 13 septembrie 2017

Sos pentru fondue/friganele


Sos pentru fondue/friganele

Ingrediente :1/4 cana maioneza,3 linguri smantana,3 catei de usturoi taiati fin,boia de ardei dulce,piper

Mod de preparare : Se amesteca totul si se raceste cel putin 2 ore inainte de servire . Sosul se potriveste la fondue bourguignon sau chinezesc ,ca aperitiv,inmuind in el bucati de morcov ,telina,buchete de conopida sau brocoli,ciuperci,ardei gras etc.

                                                                      -*-

STIATI CA ...

* Chinezii foloseau iasomia pentru purificarea camerelor in care dormeau bolnavii
* In vremea reginei Elisabeta I a Angliei ,mancarea era aromata cu trandafiri
* Desi istoria mentioneaza provenienta persana a macesului ,legendele elene spun ca fructele sale s-au format din sangele lui Adonis

                                          -Ani va doreste POFTA BUNA !-

vineri, 8 septembrie 2017

Sat de vacanta Boga-Dealul Paltinetul-Varful Fantana Rece-Saua Bohodei *muntii Apuseni

Sat de vacanţă Boga – Dl. Păltinetul – Vf. Fântâna Rece – Şaua Bohodei(continuare pe Magistrala 1 

Bandă roşie);                                                                                                                                          
 Lungime 9,5 km;                                                                                                                                    
 Durată 3 1/2 - 4 1/2 h
 

Traseu de culme pe care se poate accesa creasta nordică a Vlădesei din satul de vacanţă Boga. Dificultate medie spre ridicată, nerecomandat iarna. Se recomandă atenţie sporită în zona Piatra Bulzului şi de asemenea în creasta Bohodei (semnalizare necorespunzătoare!).

Sursa: http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=96&Itemid=115



 

duminică, 3 septembrie 2017

Locuri bantuite * Casa Jean Troianos (Braila )



Casa Jean Troianos,( Braila )

Legenda Mesterului Manole care o zidise pe Ana pentru ca edificiul de la Curtea de Arges sa reziste nu este singura poveste de acest gen din Romania. Se pare ca in Braila exista un imobil care impartaseste aceeasi poveste. Primul proprietar, Nicolachi Mavrocordulas si-a zidit sotia in peretii casei dupa ce a aflat ca aceasta il inselase. Angajatii care au grija de cladire spun ca fantoma sotiei lui Mavrocordulas inca bantuie locul in cautarea dreptatii.


Sursa: http://blog.hotelguru.ro/10-locuri-bantuite-din-romania/

Locuri misterioase * Balea Lac-Intalnire de gradul III



Balea Lac - Intalnire de gradul III.

Totul a inceput in noaptea de 23 septembrie, in jurul orelor 0:00, atunci cand tehnicienii telefericului din zona au fost alarmati de aparitia unei bizare lumini rosii, de forma sferica, ce parea sa cuprinda intreg campul vizual. In acelasi timp, la cabana in care era incartiruit grupul de militari, fruntasul Ioan Doru a semnalat prezenta unei entitati, cu o inaltime estimata la aproximativ 2 - 2,5 metri, care se afla la circa 8 metri de cabana. Victimele, circa 20 de militari in termen, se aflau la locul incidentului pentru finalizarea unor lucrari de constructie.
Totul a decurs circa 5-10 minute, atat lumina cat si entitatea disparand fara urma. In seara urmatoare, in jurul orei 21:45, sergentul Ioan Radu a remarcat aceeasi entitate, aflata la circa 20 de metri de cabana. Urmat de doi dintre colegii sai, sergentul s-a apropiat pana la 1-1,5 metri de enigmaticul personaj, comparat ulterior de catre martori cu un cosmonaut cu miscari greoaie, incercand sa il loveasca. Soldatii care il acompaniau pe sergent sustin ca in acel moment entitatea a scos un sunet asemanator cu cel al unui animal, iar Ioan Radu s-a prabusit, inert, la pamant.
Cateva secunde mai tarziu, enigmaticul personaj s-a pierdut in noapte "executand salturi laterale ca si cand ar fi plutit pe deasupra pamantului", daca este sa ne luam dupa declaratiile celor doi soldati. Trebuie mentionat si faptul ca martorii au infirmat categoric prezenta unui urs sau a altui animal salbatic, mai ales ca vazusera, nu de putine ori, ursi carpatini. Sergentul Ioan Radu si-a revenit dupa circa 10 minute de resuscitari si nu isi mai amintea nimic de la momentul in care incercase sa atace entitatea.Dar evenimentele nu aveau sa se opreasca aici. In aceeasi noapte, soldatii au auzit cum cineva incerca sa deschida ferestrele, zgariind obloanele si rupand lanturile transversale cu care erau legate acestea. In zorii zilei, militarii au observat urme de zgarieturi adanci pe peretii cabanei, la o distanta de 10 centimetri una de cealalta, ca si cum o mana uriasa, cu patru degete, ar fi incercat sa rupa obloanele feresterelor. Inspaimantati, militarii au coborat la o cabana de langa Balea Cascada si nu s-au intors pana in 26 septembrie, atunci cand au fost insotiti de un ofiter inarmat.
Inainte de aceastea, martorii au apucat sa vada ca urmele din zapada nu erau altele decat cele ale celor trei soldati, nicio urma a entitatii nefiind vizibila.Cazul a fost investigat de armata romana si de mai multi ufologi fara a se ajunge la un rezultat cu privire la ceea ce s-a intamplat in acea seara.


Sursa: http://www.locuri-nevazute.info/2013/06/cele-mai-misterioase-locuri-din-romania.html

vineri, 1 septembrie 2017

Despre greutatea vietii de familie

Despre greutatea vietii de familie

Căsătoria are mângâieri multe, dar este însoţită şi de multe tulburări şi necazuri, uneori foarte adânci. Să ţineţi minte lucrul acesta, ca atunci când veţi avea de înfruntat ceva asemănător să nu fiţi luat pe neaşteptate. Acum sunteţi împreună. Şi bucuriile sunt mai puternice, şi necazurile sunt mai uşor de răbdat în doi. Domnul să vă ajute să nu aveţi de împărţit nimic, ci să aveţi totul în comun, şi o singură inimă, şi o singură cale. (Sfântul Teofan Zăvorâtul)
Doi oameni, care înainte să se căsătorească trăiau fiecare viaţa sa aparte, care aveau obişnuinţe, vederi deja formate, care aveau fiecare prietenii săi, cunoscuţii săi, încep, odată căsătoriţi, să trăiască o viaţă comună. Desigur, lucrul acesta nu se poate înfăptui uşor dintr-o dată - este nevoie de multe sforţări venite din dragoste pentru a te adapta unul la celălalt, pentru a învăţa să cedezi şi să găseşti căi de viaţă care nu sunt împovărătoare pentru nici una dintre părţi. Atunci când în inimă este dragoste, bineînţeles că totul devine uşor, firesc - dar dacă nu avem de-a face cu dragostea autentică, ci cu „îndrăgostirea fiziologică", cu atracţia pur sexuală a unuia faţă de celălalt, atunci părţile lasă de la ele pentru o vreme, ca şi cum ar închide ochii la tot ce este dificil în celălalt, ca după aceea, trezindu-se din „delirul patimii", să trăiască un puternic sentiment de repulsie reciprocă. (Protoiereul Vasilie Zenkovskii)
Inchipuindu-şi că alegerea fericită a perechii asigură pentru totdeauna fericirea familială şi că aceasta este temeinică de la prima atracţie reciprocă, mulţi soţi pierd acum din vedere faptul că la începutul căsătoriei nu se cunosc aşa cum trebuie nici unul pe celălalt, nici pe ei înşişi în noua lor situaţie. Numai trăind aproape imul de celălalt şi numai cu timpul îşi pot afla felul de a gândi, gusturile, înclinaţiile, obiceiurile - şi, spre mirarea multora, în aleşii sau alesele inimilor lor se descoperă, odată cu acele calităţi care au stârnit dragostea, şi neajunsuri însemnate.
Darea în vileag a neajunsurilor acestora, gândurile, dorinţele şi pretenţiile la care nu se aşteptau din partea celuilalt îi şochează uneori atât de mult pe amândoi soţii ca ceva neobişnuit, primejdios pentru fericire şi care dovedeşte că alegerea a fost greşită. Când neajunsurile continuă să iasă la lumină, gândul acesta prinde rădăcini; ciocnirile se înmulţesc, neînţelegerile şi conflictele, în condiţiile insuficientei luări-aminte la sine şi îngăduinţe reciproce simt luate drept dovadă a faptului că fericirea se destramă, că nu a reuşit căsnicia, că cei doi trebuie să se despartă - în timp ce regulile vieţii creştine cereau de la amândoi soţii, mulţumind lui Dumnezeu pentru calităţile pe care le-au descoperit unul în celălalt, să fie cu ochii în patru şi să aştepte darea în vileag a neajunsurilor celuilalt ca pe ceva inevitabil pentru oricine, să studieze neajunsurile acestea, să le privească cu toată îngăduinţa pe care o cere dragostea reciprocă şi să se îndrepte unul pe celălalt cu blândeţe şi cu răbdare. (Arhiepiscopul Ambrozie Kliuciariov)
Din vina unuia dintre soţi sau a amândurora, viaţa conjugală poate să devină nefericită. Posibilitatea de a fi fericit în căsătorie e foarte mare, însă nu trebuie să uităm nici de posibilitatea eşecului. Numai viaţa conjugală corectă şi înţeleaptă îi va ajuta pe soţi să ajungă la relaţiile ideale.(Sfănta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)
Există şi căsnicii nefericite: uneori, soţul şi soţia se însoţesc parcă spre păcat şi spre nenorocirea amândurora. De ce sunt nefericiţi? în cea mai mare parte, din pricina nepotrivirii de caracter, din pricina rigidităţii, a încăpăţânării, a samavolniciei şi asprimii soţului sau a obiceiurilor necuviincioase ale acestuia; din pricina necredincioşiei soţului sau soţiei; din pricina neînfrânării soţului sau a patimii acestuia pentru jocurile de noroc; din pricina împătimirii de podoabe a soţiei, a toanelor ei, a răutăţii ei, a purtării ei arţăgoase, a îndărătniciei, a neputinţei de a îndura lipsurile. Domnul să vă ajute să scăpaţi de asemenea convieţuire păcătoasă şi de asemenea necazuri conjugale. (Sfântul Ioan din Kronstadt)
Aşteptai odihnă, şi ai primit amărăciune în loc de asta. Ce să-i faci; nu te trândăvi, ci mângâie-te cu gândul că nu eşti tu mai bună decât Sfântul împărat David, care toată viaţa sa a avut de îndurat neorânduieli în familie şi necazuri de o sută de ori mai mult decât tine. Nu mă voi apuca să îţi descriu toate; îţi voi spune doar că Avesalom, fiul lui, a hotărât să-şi dea jos tatăl de pe scaunul împărătesc şi a încercat să-i ia viaţa - dar Sfântul David s-a smerit fără făţărnicie înaintea Domnului şi înaintea oamenilor, fără să respingă supărătoarele mustrări ale lui Şimei, ci, recunoscându-şi vinile faţă de Dumnezeu, le spunea celorlalţi cu smerenie că Domnul i-a poruncit lui Şimei să-l blesteme pe David. Pentru această smerenie, Domnul nu numai că i-a arătat milă, ci i-a şi dat înapoi împărăţia. (Sfântul Ambrozie de la Optina)
Dacă soţul este bun, iar soţia rea, ori soţia U este bună, iar soţul rău, între ei nu poate fi pace şi înţelegere, după cum nu este asemănare între copacul drept şi cel strâmb. Ca atare, cel bun are de purtat mereu suferinţă şi cruce. De aceea trebuie să înveţe să rabde, prin răbdare îndurând şi biruind răul ce i se întâmplă. (Sfântul Tihon din Zadonsk)
Greutăţie familiale trebuie îndurate ca pe ceva ce ne-am ales de bunăvoie. Răzgândirile sunt aici mai degrabă vătămătoare decât folositoare. Lucru mântuitor este numai a ne ruga pentru noi înşine şi pentru familie lui Dumnezeu, ca să facă pentru noi cele de folos, după voia Sa cea sfântă. (Sfântul Ambrozie de la Optina)
Prima lecţie care trebuie învăţată şi pusă în practică este răbdarea. La începutul vieţii de familie se arată atât calităţile firii şi caracterului, precum şi defectele şi trăsăturile aparte ale deprinderilor, gustului, temperamentului, pe care cealaltă jumătate nici nu le bănuia. Uneori pare că adaptarea reciprocă e imposibilă, că vor fi mereu conflicte incurabile, însă răbdarea şi dragostea înving totul şi cele două vieţi se contopesc într-una singură, mai nobilă, mai puternică, mai deplină, mai bogată, şi această viaţă va continua în pace şi linişte. (Sfânta Muceniţă Alexandra, împărăteasa Rusiei)
Căsătoria creştină trebuie să fie dăruire reciprocă desăvârşită, hotărâre de a-l iubi pe celălalt toată viaţa şi toată moartea, de a te uita pe tine până la capăt pentru omul iubit - şi lucrul acesta se întâlneşte rareori. în realitate, cei mai mulţi dintre cei ce vor să se cunune caută bucuria întâlnirii, dar nu se gândesc şi la purtarea crucii. De aceea, când se ciocnesc cu greutăţile se dovedeşte că nu sunt gata de aceste greutăţi ale convieţuirii - şi se despart. (Mitropolitul Antonie al Surojului)
Nici bărbatul şi nici - cu atât mai mult - femeia n-au în căsătorie putere absolută unul faţă de celălalt. Siluirea voinţei altui om, fie ea chiar în numele dragostei, omoară însăşi dragostea, şi atunci se pune problema: oare omul trebuie să se supună unei asemenea silnicii, de vreme ce ea este primejdioasă pentru tot ce are mai scump? Nenumărate căsnicii sunt nefericite tocmai pentru că fiecare dintre părţi se socoate proprietar al celui pe care îl iubeşte. Aproape toate greutăţile din căsătorie vin de aici. (Preotul Alexandr Elceaninov)
Foarte mulţi soţi se plâng adeseori unul de celălalt, fiindcă nu reuşesc să deosebească în marile greutăţi ale vieţii de familie planul bun al lui Dumnezeu. De pildă, unul se plânge că femeia lui este capricioasă, alta - că bărbatul ei este mânios. Când Stareţului Paisie Aghioritul i s-a atras atenţia asupra acestui fapt, acesta, zâmbind, a zis:
- Copii, Dumnezeu ştie mai bine decât noi cum să-Şi facă treaba. Dacă, de pildă, soţul este „ţepos", Dumnezeu face în aşa fel ca soţia să aibă caracter blând, ca să nu îşi sară la gât. Domnul vede totul, vede şi faptul că două caractere copilăroase nu se potrivesc pentru viaţa în doi, fiindcă „dorm de-a-mpicioarelea"!
Grea este uneori slujirea căsătoriei; ea cere adesea multă răbdare, blândeţe, abnegaţie, însă osteneala aceasta este răsplătită însutit. In mijlocul răutăţii lumii este aproape cu neputinţă să ţii piept de unul singur. Pentru soţii ce se iubesc sfinţita legătură a căsătoriei este un reazim de nădejde pe calea către Cer. Când bate vântul îngheţat al lumii, omul iese îmbrăcat în căldura căminului familial, şi se întoarce din marea tulbure a vieţii la insula domestică a harului, iar puterile lui de a îndura nevoile şi necazurile sporesc.                                                                                                                     


 (Mitropolitul Vladimir al Asiei Centrale)

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/despre-greutatile-vietii-familie-155177.html

Sfantul Mucenic Pangratie

Sfantul Mucenic Pangratie

Primii creştini au fost persecutaţi pentru că au refuzat să se închine împăratului sau unor reprezentări ale zeilor. Diversitatea zeităţilor Imperiului era la fel de mare ca diversitatea lingvistică şi culturală. Oricât de ciudat ar fi părut iudaismul în ochii romanilor, ei îl considerau religio licita, adică religie recunoscută şi protejată de lege. De două ori pe zi, la templul din Ierusalim erau jertfiţi doi miei şi un taur pentru cezar şi pentru naţiunea romană. Pe romani nu-i interesa dacă jertfele aduse de iudei erau pentru îmbunarea unuia sau a mai multor zei, ci faptul că ele reprezentau un act de loialitate faţă de Roma.
În religiile locale predominau diferite forme de păgânism. Mitologia greacă fusese acceptată pe scară largă, iar divinaţia era o practică obişnuită. Aşa-numitele religii de mistere, provenite din Orient, promiteau nemurirea, revelaţia nemijlocită şi apropierea de zei prin intermediul unor ritualuri mistice. Aceste religii s-au răspândit în tot Imperiul. În primele secole ale erei noastre erau bine cunoscute cultul zeului egiptean Serapis şi al zeiţei Isis, cultul lui Atargatis, zeiţa-peşte siriană, şi cultul lui Mithra, zeul-soare persan.
Cartea Faptele Apostolilor descrie atmosfera impregnată de păgânism din timpul primilor creştini. De exemplu, proconsulul roman al Ciprului avea în slujba sa un vrăjitor iudeu (13, 6- 7). Locuitorii din Listra au crezut că Pavel şi Barnaba erau Hermes şi Zeus, doi zei ai grecilor (14, 11-13). În Filipi, lui Pavel i-a ieşit înainte o servitoare care practica divinaţia ( 16, 16–18). În Atena, el a remarcat că oamenii de acolo erau mai devotaţi zeităţilor decât alţii’. De asemenea, a văzut un altar pe care scria: „Unui Dumnezeu necunoscut” (17, 22- 23). Locuitorii din Efes se închinau la Artemis (19; 1, 23, 24, 34). În timp ce se afla pe insula Malta, Pavel a fost muşcat de un şarpe veninos. Când oamenii au văzut că nu i s-a întâmplat nimic, au spus despre el că era un zeu (28, 3–6). Într-un astfel de mediu, creştinii trebuiau să fie vigilenţi şi să respingă influenţele care le-ar fi putut păta închinarea curată
Odată cu expansiunea Imperiului, romanii acceptau noile zeităţi pe care le întâlneau, considerând că erau propriii zei, dar sub alte forme. În loc să elimine religiile străine, romanii le acceptau şi le adoptau. Astfel, sistemul religios roman a ajuns să fie la fel de variat ca populaţia Imperiului. În mentalitatea romanilor, devoţiunea exclusivă nu era obligatorie, întrucât oamenii puteau să se închine la mai mulţi zei.
În religia autohtonă, divinitatea supremă era Jupiter, supranumit Optimus Maximus, adică „cel mai bun şi cel mai mare“. Se credea că îşi manifesta puterea prin vânt, ploaie, fulger şi tunet. Iunona, sora şi soţia sa, era asociată cu luna şi era considerată protectoarea femeilor, supraveghind toate aspectele vieţii lor. Minerva, fiica Iunonei, era zeiţa meşteşugurilor, a meseriilor, a artelor şi a războiului.
Panteonul roman părea nesfârşit. Larii şi Penaţii erau zeii protectori ai familiei. Vesta era zeiţa focului din vatră. Ianus, înfăţişat cu două feţe opuse, era zeul tuturor începuturilor. Fiecare meserie avea câte o divinitate protectoare. Romanii aveau zeităţi chiar şi pentru unele noţiuni. Pax era zeiţa păcii, Salus, a sănătăţii, Pudicitia, a modestiei şi a castităţii, Fides, a fidelităţii, Voluptas, a plăcerii, iar Virtus era zeul curajului. Romanii credeau că fiecare aspect din viaţa publică şi privată era supus voinţei zeilor. Astfel, ei credeau că, pentru a avea succes într-o activitate, trebuiau să îmbuneze un anumit zeu prin jertfe, sărbători şi rugăciuni ritualice.
O modalitate prin care romanii încercau să afle voinţa zeilor era căutarea de semne prevestitoare, mai ales prin examinarea măruntaielor animalelor sacrificate. Ei credeau că starea şi aspectul acestor organe indicau fie aprobarea, fie dezaprobarea zeilor în legătură cu o anumită acţiune ce urma să fie întreprinsă.
În această atmosferă a păgânismului s-a născut și si-a desfășurat activitatea și sfântul Pangratie a cărui pomenire o facem astăzi.
Dreptmăritori creștini,
Părinţii acestui de trei ori fericit au fost din hotarele Antiohiei. Ei au trăit pe vremea în care Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu S-a pogorât la neamul omenesc şi Iubitorul de oameni S-a făcut om pentru oameni. Şi auzind ei de minunile cele prealuminate care le făcea în Ierusalim Stăpânul Hristos, s-au dus acolo împreună cu fiul lor, Pangratie, şi auzind învăţătura preadulce a Mântuitorului, au crezut în El şi s-au botezat în numele Preasfintei Treimi, apoi s-au întors la casa lor, lăudând pe Domnul. Şi au trăit multă vreme cu cinstire de Dumnezeu şi apoi s-au săvârşit, iar Pangratie a rămas în casa lor, sporind în înţelepciune şi pricepere, în cugetarea şi citirea dumnezeieştilor Scripturi.
După Înălţarea Domnului nostru Iisus Hristos la cer, Apostolul Petru, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu în cetăţi şi în laturi, a venit şi în părţile Pontului. Şi aflând acolo pe Pangratie, acesta l-a primit cu dragoste, ca pe un apostol al Mântuitorului Hristos, şi l-a odihnit de-ajuns cu toţi ai casei lui. Şi spunându-le Petru cuvânt de învăţătură, mulţi au crezut şi i-a botezat împreună cu toţi robii lui Pangratie, apoi le-a hirotonisit episcop, un bărbat preaînţelept şi ucenic, cu numele Maximin. Iar Pangratie şi-a dat toată averea sa ca milostenie săracilor şi ce îi mai rămăsese a dăruit-o robilor săi, zicând: „Iată, vă dau libertate şi toate lucrurile ce se află în casa mea: aur, argint, pietre scumpe, haine şi toate averile mele nemişcătoare, vii şi ţarini. Deci Stăpânul nostru Hristos să vă întărească în frica Sa, că eu mă duc cu apostolul, să propovăduiesc Sfânta Evanghelie”.
Acestea aşezându-le bine preaînţeleptul Pangratie, a căzut la picioarele Sfântului Petru, zicând: „Mă dau în mâinile lui Dumnezeu şi sufletului tău, Apostole al lui Hristos”. Iar Petru a învăţat pe cei ce au crezut să păstreze dreapta credinţă curată, Sfântul Botez neîntinat şi să sufere toată reaua pătimire pentru credinţă şi chiar moartea, pentru împărăţia cerului. Şi întărindu-i pe ei cu acestea şi cu alte cuvinte mântuitoare, s-a dus la mare şi, găsind o corabie, a plecat în Antiohia. Acolo a găsit pe unul din apostoli, anume Marchian, trimis din Ierusalim, care întorsese pe mulţi la adevărata credinţă. Iar Petru i-a botezat pe aceia şi i-a întărit cu învăţătura, şi a făcut multe minuni, tămăduind bolile şi gonind diavolii din oameni. Apoi a zis către Marchian şi către Pangratie: „Fiii mei, luaţi şi voi soarta episcopiei, şi duceţi-vă în părţile Apusului, ca să propovăduiţi pe Hristos, după cum ştiţi”.
Deci, ducându-se la ţărmurile mării, prin iconomia lui Dumnezeu, au găsit două corăbii din Sicilia, care erau gata de plecare. Şi au vestit aceasta apostolului, care a mers să vorbească cu corăbierii. Iar aceia, văzând pe apostoli îmbrăcaţi cu slava cea de sus, s-au cucernicit faţă de dânşii şi, auzind cuvântul lui Dumnezeu, i-a umbrit pe dânşii darul Preasfântului Duh şi, crezând, s-au botezat cu toţii.
Deci luând cuvenita binecuvântare cu sărutare sfântă de la Petru, Marchian a intrat în corabia lui Romii, iar Pangratie, în a lui Licaonid. Şi după câteva zile, Pangratie a ajuns într-un loc al Siciliei care se numea Falcon, unde era de demult o grădină a unei femei cu numele Falconila, care a născut un fiu foarte frumos şi l-a numit Falcon. Şi plimbându-se copilul prin grădină, deodată a murit şi, îngropându-l acolo, i-au zidit o capişte mare şi frumoasă, iar deasupra mormântului său au pus un idol mare cioplit în piatră, pe care l-au numit zeul Falcon, şi i-au jertfit trei tineri şi 73 de viţei aleşi. Şi, de atunci, rătăciţii făceau în toţi anii astfel de jertfă necuraţilor diavoli.
După ce Sfinţitul Pangratie a ieşit din corabie şi a stat pe pământ, ţinând în mână o cruce ca un toiag, diavolii care locuiau în idol, clătinându-l pe el tare, au început să strige. Dar Pangratie a făcut semnul crucii, jurând pe diavoli să înceteze glasurile şi sunetele, iar ei au tăcut. Atunci a luat crucea, Sfânta Evanghelie şi icoana Domnului Hristos şi, apropiindu-se de necurata capişte, a făcut mai întâi rugăciune spre răsărit, către adevăratul Dumnezeu, ca să-i dea lui înţelepciune şi putere, să întoarcă pe cei de acolo la adevărata credinţă şi să gonească pe diavoli.
Și deodată cu cuvântul sfântului, s-a făcut zgomot mare şi s-au arătat mulţime de diavoli în formă de corbi şi vulturi, care au răpit capiştea şi idolul şi i-au aruncat în mare.
Multă luptă a dus Sfântul Pangratie cu diavolii și cu idolii, dar această luptă a fost încununată de biruința sfântului, care era un rugător și un mare postitor. În timpul rugăciunii trupul său se făcea ca un rug aprins, ce lumina ca un far călăuzitor pentru cei care doreau să primească credința creștină.
De multe ori sfântul se suia într-un loc înalt, ca să-l audă toţi şi propovăduia cuvântul Mântuitorului Hristos. Şi au crezut toţi câţi erau în acea cetate , ca la 100.000 şi mai mulţi. După aceea, făcând rugăciune pentru dânşii, i-a binecuvântat, zicându-le: „Acum duceţi-vă la casele voastre şi vă curăţiţi, postind trei zile, şi rugaţi-vă Domnului, să vă învrednicească să primiţi Sfântul Botez”. Şi după trei zile mulţimea a venit, aducând fiecare lumânări şi îmbrăcăminte pentru dumnezeiescul Botez.
Astfel Sfântul Pangratie a botezat ca la 24.000 de oameni, şi s-a făcut în toată cetatea bucurie mare şi veselie. Veneau încă şi cei ce locuiau aproape de muntele Etna şi se botezau, auzind de facerile de minuni ale sfântului, căci el tămăduia şchiopi, orbi, slăbănogi, idropici, îndrăciţi şi alţi neputincioşi. Iar Xantip filosoful a adus sfântului Sfânta Evanghelie , iar Sfântul a citit-o poporului şi toţi au primit-o cu bucurie şi cu mare evlavie.
Într-o zi a venit la sfântul o femeie leproasă, care era preoteasă a idolilor, şi i-a zis cu vicleşug că dacă Hristos îi va da tămăduire, se va boteza. Iar sfântul, cu toate că ştia bine gândul ei cel viclean, totuşi a tămăduit-o cu un cuvânt; căci, făcând pe dânsa semnul cinstitei Cruci, a căzut lepra de pe dânsa. Apoi, învăţând-o dreapta credinţă, într-a opta zi a botezat-o şi a făcut-o diaconiţă, punându-i numele Benedicta.
Sfântul a mai tămăduit şi pe altă femeie, care avea la grumaji o patimă nevindecată, asemenea şi pe mulţi bărbaţi care aveau multe feluri de boli. Şi a botezat în ziua aceea 8000 de bărbaţi, afară de femei şi de copii, apoi a slujit Sfânta Liturghie ca să-i împărtăşească. A împărtăşit pe toţi credincioşii care erau botezaţi, iar pe cei necredincioşi i-a făcut catehumeni, adică i-a pregătit pentru Sfântul Botez şi a treia zi a botezat alți 5000 de oameni.
Apoi sfântul a hirotonisit în toată eparhia preoţi şi diaconi, pe cei mai înţelepţi şi mai cucernici, şi le-a zis să se îngrijească de sufletele oamenilor, să zidească biserici şi să facă într-însele toate cele trebuincioase. Iar lui Evagrie, şi diaconului său Epafrodit, le-a poruncit să le scrie lor Tainele Bisericii, praznicele cele mari, citirile, poruncile şi câte alte se cuvine să le ştie credincioşii. Şi venind înainte-stătătorii poporului, au luat fiecare din mâna sfântului câte un preot şi un diacon şi astfel s-au dus fiecare în patria sa.
După doi ani, au venit şi preoţii eparhiilor şi au rugat pe sfântul, să se ostenească şi să meargă să le sfinţească bisericile. Iar Sfântul Pangratie i-a trimis mai întâi să binecuvinteze pe Bonifatie. Apoi a luat pe dregătorul pe Evagrie, pe Epafrodit şi pe Licaonid cu tot sfatul, şi a sfinţit bisericile. Şi a pus hotare la fiecare biserică, ca să-şi ţie fiecare locul sau, să-l lucreze şi să-şi scoată hrana vieţii lor. Iar Bonifatie şi ceilalţi bogaţi au împărţit în trei părţi toate averile lor, aurul şi argintul şi celelalte mişcătoare şi nemişcătoare. Şi au dat a treia parte bisericii, cu care să se chivernisească preoţii şi diaconii, şi să roage pe Domnul din tot sufletul lor, pentru făcătorii lor de bine. Şi au făcut vase de aur, de argint şi veşminte de mătase pentru toate bisericile. Pe acestea toate sfântul le-a scris pe hârtie, şi astfel s-au întors toţi în cetate.
Iubiți credincioși,
Viața Sfântului Pangratie este asemenea vieții sfântului prooroc Moise. Nu de puține ori oamenii îl asemuiau cu Moise și cu rugul aprins. Un rugător desăvârșit și un postitor pe măsură, trupul său devenea purtător de lumină, devenind un rug aprins când săvârșea sfânta și dumnezeiasca liturghie.
Și pe unde trecea sfântul pe toți în trecea la creștinism și multe temple idolești a dărâmat, atrăgând mânia închinătorilor la idoli. De aceea acei oameni prearăi, văzând pe zeii lor sfărâmați, au prins pe sfântul Pangratie și l-au lovit peste cap şi peste faţa lui cea îngerească, zicând: „Vrăjitorule şi pierzătorule al marilor zei, ai făcut toată cetatea de se închină lui Hristos şi se îngreţoşează de zeii noştri!” Apoi, luându-l, l-au trântit la pământ şi l-au bătut fără milă. Şi unul îl lovea cu piatră, altul cu lemn, iar altul îl tăia cu sabia, până ce fericitul şi-a dat sufletul, zicând acestea: „Doamne, Iisuse Hristoase, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu!” Iar ucigaşii au luat cinstitul lui trup şi l-au aruncat într-o despicătură de piatră, departe de palat.
După aceasta au venit ucenicii săi au ridicat sfintele moaşte şi le-am dus acolo, aproape de o temelie, şi le-am pus pentru o vreme aşa cum le-au găsit, sângerate. Iar a doua zi dregătorul a poruncit unui argintar să-i facă o raclă scumpă de aur. Şi după trei zile racla fiind gata, au pus într-însa sfintele moaşte, şi le-au lăsat ascunse acolo, ca să nu le afle poporul şi să le împartă pentru evlavie.
Deci adunând tot poporul, au făcut priveghere, cântând toată noaptea, iar dimineaţa venind ucenicul sfântului împreună cu Taţian, Licaonid şi Bonifatie, şi deschizând racla de aur, am văzut o minune preaslăvită, căci trupul nu era după cum îl pusese -grozav de însângerat, rănit şi fără de chip -, ci frumos şi strălucind ca o lumină. Şi era întreg şi nevătămat, curat de sânge şi nu se vedea nici o rană sau întinăciune cât de puţin, nici pe trup, nici pe hainele lui.
Acestea văzându-le dregătorul, s-a spăimântat şi a plâns mult timp; apoi, scoţându-l deasupra, tot locul acela s-a umplut de bună mireasmă. De aceea s-au adunat mulţime nenumărată de bărbaţi şi de femei, tineri şi bătrâni, care, sărutând sfintele lui moaşte, slăveau pe Cel ce slăveşte pe cei care Îl slăvesc pe El.
Multe încă şi nenumărate minuni şi semne s-au făcut la sfântul lui mormânt. Pe mulţi bolnavi care sufereau de multe boli şi se chinuiau, i-a tămăduit. Mulţi diavoli din oameni a izgonit, cu nebiruitul dar şi cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, pe care nu le-am mai scris aici. Ci am socotit, că ajung câte am zis mai sus, întru slava Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, a unei dumnezeiri. Amin.

Preot David Marian, parohia Nașterea Maicii Domnului, Mamaia Nord-Năvodari

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-mucenic-pangratie-154995.html

miercuri, 30 august 2017

Crema de branza de vaci

Ingrediente: 100 grame branza de vaci,un galbenus,50 ml. lapte,vanilie,zahar

Mod de preparare: Branza se trece prin sita si se amesteca cu laptele fiert si racit in care s-a pus o bucata de baton de vanilie.Separat,galbenusul se freaca bine cu zaharul  si se amesteca apoi cu branza 
Compozitia se pune se pune intr-un comet si se fac portii pe farfuria pe care se va servi.

                                                            -*-

STIATI CA ...

Originare din Orientul Extrem,fructele goji sunt considerate de mai bine de 2000 de ani ,izvoare de sanatate .O legenda straveche spune ca,odata cativa calugari tibetani s-au oprit sa bea apa dintr-o fantana aflata sub un arbore goji si au fost uimiti de calitatile acestei ape .Mai tarziu si-au dat seama ca in fantana cadeau fructe goji ,ce transformasera simpla apa intr-un elexir al sanatatii.

                           *Ani va doreste Pofta Buna !

duminică, 27 august 2017

Sat Pietroasa-Valea Aleului-Poiana Aleului-Cascada Bohodei-Saua Bohodei-Poiana Boiului-Valea Serpilor-Valea Aleului * muntii Apuseni

Sat Pietroasa – Valea Aleului – Poiana Aleului – Cascada Bohodei – Şaua Bohodei – P-na Boiului – Vl. Şerpilor – Vl. Aleului;                                                                                                                   

 Lungime 17 km (din care 4 km în circuitul propriu-zis);                                                             

 Durată 6 - 6 1/2 h (din care 2 1/2 h în circuit)

Traseu pentru vizitarea Cascadei Bohodei. Deşi oferă privelişti deosebit de frumoase este un traseu dificil, foarte abrupt pe porţiunea de circuit efectiv, nerecomandat decât turiştilor bine pregătiţi fizic. Presupune parcurgerea a trei porţiuni de stâncării abrupte echipate cu lanţuri. Recomandarea SPJ Salvamont-Salvaspeo Bihor este ca acest traseu să fie evitat pe vreme ploioasă, crescând mult pericolul de alunecare. Încălţămintea cu aderenţă mare este obligatorie. Indiferent de calea de acces aleasă (Vl. Aleului sau Stâna de Vale) traseul se parcurge numai în direcţia descrisă, interzis în sens invers. Interzis iarna.

Sursa:http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=96&Itemid=115


marți, 22 august 2017

Locuri bantuite * Padurea Radovan

Pădurea Radovan – Pădurea Radovan, Lacul Fântânele, locul unde mulți tineri și-au pierdut viața murind înecați. De asemenea, pădurea este asociată în mod straniu cu multe accidente de mașină. Vinovatul? O tânără mireasă care și-a găsit sfârșitul aici în anii 40, spânzurându-se de o creangă. Frumoasă mireasă nu și-a găsit odihna iar noaptea, se spune că îi ademenește pe tinerii nesăbuiți, care se aventurează în pădure, până la malulul lacului Fântânele, unde îi îneacă.

Locuri sinistre * Blestemul Spitalului Brancovenesc

Blestemul Spitalului Brâncovenesc

La 28 august 1835, Safta Brâncoveanu, fiica Marelui Ban Tudorache Balş şi soţia Banului Grigore Basarab Brâncoveanu, a semnat contractul de construire a unui spital lângă Biserica Brâncovenească din Capitală. La 14 octombrie 1838, Spitalul Brâncovenesc a fost deschis bolnavilor. Pentru a marca această ctitorie, Safta a comandat o construcţie în marmură, pe care a montat- o pe frontispiciul bisericii. Printre altele, semnul conţinea şi un blestem la adresa celui ce ar îndrăzni să se atingă de construcţie.
Ceauşescu a dărâmat spitalul şi biserica în 1984 cu blestemul. Inscripţia, care se află acum în curtea Muzeului de Istorie al Municipiului Bucureşti, conţine la final un blestem care cere Divinităţii ca acela care se va atinge de ctitorie să fie omorât de cei din neamul său într-o zi de sărbătoare. În 1989, Ceauşescu a fost împuşcat de cei de un neam cu el chiar de Crăciun.


Sursa:http://www.locuri-nevazute.info/2013/08/cele-mai-misterioase-locuri-din-romania.html

vineri, 11 august 2017

Cum pot scapa de rusine ca sa ma spovedesc?

Cum pot scapa de rusine ca sa ma spovedesc?

Sunt persoane care refuza sa mearga la spovedanie, invocand rusinea. Altele ajung, dar nu-si marturisesc toate pacatele, desi sunt constiente de ele, tot din cauza rusinii. In toate acestea se arata lucrarea diavolului, care ne ia rusinea atunci cand pacatuim, si o aduce in fata noastra atunci cand mergem la marturisire pentru a avea parte de o spovedanie incompleta.
Menirea noastra nu este aceea de a acoperi rusinea, ci de a o infrunta. Daca rusinea ne descopera ca fiinta noastra a fost ranita de patimi, datoria noastra este sa cautam vindecarea. A trai fara a lua masura atunci cand rusinea apare, poate duce si la deznadejde, la credinta ca nu mai exista salvare pentru caderea prezenta. Sau se poate intampla ca ea sa dispara dupa o vreme petrecuta in vecinatatea ei si asta din cauza iubirii pacatului si nu a faptului ca ne-am ridicat mai presus de patimi.
Ori de cate ori apare rusinea atunci cand dorim sa mergem la spovedanie sau cand ne spovedim trebuie sa avem in vedere ca viata crestina nu este alcatuita doar din victorii, ca exista si infrangeri, caderi in pacate. Trebuie sa intelegem ca nu intotdeauna reusim sa implinim sfaturile Mantuitorului si ale Sfintilor Parinti. A nu cadea este propriu ingerilor, spunea Sfantul Ignatie Briancianinov. Oamenilor le este propriu sa cada si sa se ridice; insa a cadea si a ramane in cadere este propriu numai diavolilor. Iata de ce suntem datori sa lepadam rusinea dinaintea spovedaniei.
Parintele Savatie Bastovoi spunea ca rusinea care apare la spovedanie e doar o lovitura pe care e si firesc ca orice lupta sa o presupuna. Dar inca nu este infrangere. Infrangerea este atunci cand noi incepem sa fugim nu doar de preot, ci chiar si de Hristos, cand ajungi sa crezi ca nu doar preotul nu te mai poate intelege, ci pana si Hristos, pana si El nu te mai poate ierta. Si pentru a scapa de ea, parintele Savatie marturiseste ca trebuie sa avem in vedere acest lucru: Cununa sta pe un loc mai inalt decat noi si inchipuie-ti ca nu avem nimic pe care sa calcam pentru a o ajunge: nici scaun, nici vreo piatra sau buturuga. Tot ce avem la indemana nu e decat pacatul nostru, pe care trebuie sa calcam, ca pe o scara, ca pe un loc inalt si sa ajungem pana la cununa.

Adrian Cocosila

"Spovedania este primul element al pocaintei. In parabola fiului risipitor vedem marea ei insemnatate cand citim: "Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau" (Luca 15,18). Prin cuvantul "sculandu-ma" arata indreptarea caderii, intreruperea hotararii celei vinovate si a savarsirii greselii pacatoase. Prin marturisirea "am gresit (am pacatuit)", cauta mai inainte de toate iertarea. Elementul urmator al pocaintei active este smerenia, care respinge irationalul in care imaginatia inselata se misca in chip egoist. "Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau". Ruperea voluntara a filiatiei este marturia necesara a constiintei greselii si intoarcerea faptuitoare a persoanei in locul ei firesc… Orice incalcare a legii si neascultare pricinuieste in om o dubla vinovatie. Si in trup, impreuna cu simturile, si in suflet si minte, de unde porneste tradarea. Prin spovedanie omul vindeca ambele forme de vinovatie, de vreme ce cel ce se spovedeste descrie cu smerenie lepadarea si tradarea ca fiind ale sale. Nici spovedania nu se face fara pocainta, nici pocainta fara spovedanie. Amandoua sunt mijloace absolute si nedespartite ale mantuirii… Cine poate sa descrie intinderea iubirii de oameni si a atotbunatatii lui Dumnezeu fata de om, din moment ce il primeste daca se intoarce cu pocainta, oricat de mare ar fi tradarea si faradelegea lui. Cine va descrie nenorocirea si intunecarea omului inselat, atunci cand calca in picioare si respinge acest dar, care il recheama pe apostat si pe tradator, in sanurile iubirii parintesti si il elibereaza de vesnica si groaznica osanda?
Cu adevarat, daca iubirea de oameni a lui Dumnezeu nu ne-ar fi ingaduit pocainta, nu ne-ar putea oferi nimic, nici chiar insasi iconomia Mantuitorului nostru, de vreme ce transformabilitatea si pervertirea din viata noastra pacatoasa si atotvinovata o pot nimici. Nici un descendent din radacina adamica sa nu neglijeze sa puna in lucrare in viata sa marele dar al pocaintei, ca sa nu planga zadarnic in vesnicia viitoare. Plansul si lacrimile sunt uneltele principale si aducatoare de castig ale pocaintei autentice, iar cei ce se pocaiesc in chip drept sa nu se desparta de ele". (Gheronda Iosif Vatopedinul; Dialoguri la Athos, Editura Doxologia)


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/cum-scapa-rusine-sa-spovedesc-155169.html

Sfantul Cuvios Pafnutie(Parvu Zugravu )


Cuviosul Pafnutie, vestit iconar cunoscut cu numele de Pârvu ,,Mutul”, s-a născut în Câmpulung-Muscel, la 12 octombrie 1657, ca fiu al preotului Ioan Pârvescu (1623-1702) și al credincioasei sale soții, al cărei nume nu s-a păstrat. La botez a primit numele nașului său, marele vistiernic Pârvu Vlădescu, un creștin evlavios și ctitor de biserici. Crucea încercărilor s-a abătut asupra familiei preotului Ioan, când preoteasa acestuia a trecut la Domnul ca o muceniță, născând pe al șaselea copil.
Boala a secerat apoi pe cinci dintre ei, Pârvu fiind singurul rămas în viață. Prin urmare, preotul Ioan Pârvescu s-a călugărit la Mănăstirea Negru Vodă din Câmpulung Muscel, luând cu sine și pe fiul său Pârvu, în vârstă de 11 ani. La școala acelei mănăstiri s-a deprins cu cititul și scrisul, dar și cu cele dintâi taine ale zugrăviei, adică ale picturii bisericești, alături de monahul Evghenie, care l-a luat lângă sine, pe schele, punându-i în mâini scoica pentru amestecat culorile şi găsindu-l înzestrat pentru iconografie.
La împlinirea vârstei de 18 ani, Pârvu și-a îndreptat paşii spre pământul binecuvântat al Moldovei, trimis să înveţe zugrăvia în Bucovina, cu un vestit meșter rus. Acolo a deprins tainele pictării icoanelor și a luat ca pildă de iconografie numeroasele mănăstiri și biserici bucovinene, împodobite cu picturi interioare și exterioare. După 5 ani s-a întors din Moldova, devenind pentru scurt timp pictor de curte al boierilor Vlădeşti, urmașii nașului său.
Din această perioadă, datează şi cea dintâi pictură a sa la biserica Mănăstirii Aninoasa (jud. Argeș). Apoi, alături de monahul Evghenie, primul său dascăl, a pictat biserica Mănăstirii Negru Vodă (oraș Câmpulung-Muscel, jud. Argeș).
Fiind recomandat familiei domnești a Cantacuzinilor, a zugrăvit mai multe ctitorii ale acestora, dar și unele ale Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, și anume: mănăstirile Cotroceni (București), Mărgineni (azi penitenciar, com. I. L. Caragiale, jud. Dâmbovița), Sinaia (jud. Prahova), Colţea (București), Berca (jud. Buzău), Schitul Poiana (com. Poiana Câmpina, jud. Prahova), Schitul Lespezi (oraș Comarnic, jud. Prahova) şi Bordeşti (jud. Vrancea), bisericile de mir de la Filipeştii de Târg (distrusă, jud. Prahova), Filipeştii de Pădure (jud. Prahova), Călineşti (com. Florești, jud. Prahova) și Măgureni (jud. Prahova), biserica Adormirea Maicii Domnului, din Râmnicu Sărat (jud. Buzău) şi biserica de la Fundenii Doamnei (com. Dobroești, jud. Ilfov); biserica Mănăstirii Mamu (com. Lungești, jud. Vâlcea), precum şi biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.
De asemenea, alături de fresce, Pârvu Mutu a pictat şi icoane pe lemn. Dintre ele, cea mai cunoscută se află la Mănăstirea Sinaia: icoana Sfintei Treimi (numită și Sfânta Troiță, Cina din Mamvri sau Filoxenia lui Avraam), inspirată de icoana asemănătoare a Sfântului Andrei Rubliov, din Rusia (sec. XV).
Pârvu Pârvescu a primit supranumele de Mutul nu pentru că ar fi fost mut, ci deoarece picta fără să vorbească și fără să mănânce, adică în post şi rugăciune. Dacă spunea vreun cuvânt sau gusta hrană, întrerupea lucrul în ziua respectivă. Astfel, făcea mai lucrător darul primit de la Dumnezeu, dobândind har pentru nevoința sa și iscusință în lucrarea iconografiei.
Stabilit în cele din urmă în București, a ajuns dascăl la propria sa școală de zugrăvie, în care a format mai mulți ucenici. Căsătorit cu credincioasa Tudora, a avut doi copii, Pârvu și Gheorghe, dar la scurt timp a avut de purtat și el, precum odinioară tatăl său, crucea încercărilor vieții. Soţia sa, Tudora, a trecut la cele veşnice, iar el a pornit într-un pelerinaj la Ierusalim, în timpul căruia a postit și s-a rugat stăruitor.
La întoarcere, în anul 1718, luminat de harul lui Dumnezeu, intră în monahism la Mănăstirea Mărgineni, împreună cu fiul său cel mai mic. Pârvu primește numele de Pafnutie, iar fiul său, Gheorghe, pe cel de Gherasim. La Mărgineni, monahul Pafnutie, dovedind o vastă cultură și cunoașterea de limbi străine, se îndeletnicește și cu traducerea în românește a unor texte din vasta bibliotecă înființată acolo de Cantacuzini.
În 1731, după 13 ani de nevoință, rabdă o nouă încercare: fiul său, monahul Gherasim, trece la cele veșnice. Înțelegând pe deplin deșertăciunea lumii și fugind de laudele oamenilor, Cuviosul Pafnutie a căutat și mai multă însingurare, trebuincioasă pentru rugăciunea cea de taină a inimii și, luând binecuvântarea starețului Cosma, s-a îndreptat spre schitul mai depărtat de lume, din inima codrilor, Robaia (com. Mușătești, jud. Argeș). Acolo a primit marea schimă călugărească și s-a nevoit încă patru ani în rugăciune, tăcere, răbdare și smerenie, trecând la Domnul în anul 1735.
Cuviosul Pafnutie – Pârvu, iconarul de la Robaia, a fost recunoscut drept cel mai mare pictor bisericesc român al epocii cantacuzine și brâncovenești, întemeietor și dascăl al unei școli de iconografie bizantină cu specific național, dar și ca un mare trăitor al Ortodoxiei româneşti. Luând aminte la viața virtuoasă, la nevoința și lucrarea Cuviosului Pafnutie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinților, în anul 2017, an închinat iconarilor și pictorilor bisericești, rânduindu-i zi de pomenire în data de 7 august.
Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Troparul Cuviosul Pafnutie (glasul 1)
Iconar iscusit al Arătării lui Dumnezeu, zugrav al firii omenești luminate de har și al frumuseților Raiului, Cuvioase Părinte Pafnutie, slujind lui Hristos în toată viața ta, prin lucrare stăruitoare în tăcere, rugăciune și răbdare, vas ales al Duhului Sfânt te-ai făcut. Pentru aceasta, roagă-te Preasfintei Treimi să mântuiască sufletele noastre.

Condacul (glasul al 3-lea, podobie: Fecioara, astăzi…)
Rugător către Hristos întru tăcere smerită, iconar preaiscusit și lucrător al virtuții fiind tu, Sfinte Pafnutie, Cuvioase, vas ales te-ai arătat cereștilor daruri, iar acum, în cer te bucuri de strălucirea Treimii Sfinte, în veci.

Sursa: basilica.ro

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/viata-sfantului-cuvios-pafnutie-parvu-zugravul-154977.html

miercuri, 9 august 2017

Tocanita de legume

Tocanita de legume

Ingrediente: 5 rosii,2 dovlecei;2 cepe;2 vinete;1 ardei gras;2 catei usturoi ;6 linguri ulei ;2 linguri bulion;
2 lingurite tarhon ;1 lingurita rozmarin uscat;sare;piper;patrunjel.

Mod de preparare: Vinetele se spala ,se taie cuburi,se presara cu sare si se lasa 10 minute sa-si lase suc,apoi se sterg.Celelalte legume se taie marunt sau fasii.In ulei incins se pun legumele la calit ,inafara de rosii.Dupa 5 minute se aduga usturoiul si ierburile aromate.Se pun rosiile taiate marunt si bulionul .Se sareaza se pipereaza ,se acopera si se lasa la fiert 15 minute .Se presara cu patrunjel in momentul servirii.

                                                                   -*-

STIATI CA...

* In credinta voodoo ,esenta de pergamuta protejeaza de rau si pericol
*Vechii egipteni foloseau uleiul de ienupar pentru ungerea si imbalsamarea cadavrelor
*Cand studiau sau meditau ,vechii greci isi puneu in par ramurele de rozmarin.

                          - ANI VA UREAZA POFTA BUNA !-

marți, 8 august 2017

Stana de Vale-Partia Magarul -Varful Custurilor-Poiana Fantanele-Saua Bohodei-(Continuare pe Magistrala 1,banda rosie )

Stâna de Vale – Pârtia Măgarul – Vf. Custurilor – P-na Fântânele – Şaua Bohodei – (continuare pe Magistrala 1 Bandă roşie);                                                                                                  
Lungime 9 km;                                                                                                                       
Durată 3 - 3 1/2 h

Traseu în circuit care permite vizitarea zonei de creastă din partea SE a staţiunii Stâna de Vale. Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.

Sursa:http://www.parcapuseni.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=96&Itemid=115



duminică, 6 august 2017

Locuri bantuite * Cetatea Poenari


Cetatea Poenari – datează din secolul al XIV lea și a fost construită de Vlad Țepeș. Legenda spune că pentru a fi puternică și inaccesibilă dușmanilor, cetatea ar fi fost construită cu sacrificiu uman, mortarul fiind amestecat cu sânge. Zvonurile spun că ar fi fost sacrificați în jur de 1500 de oameni. Parese că sufletele celor sacrificați încă nu se odihnesc și uneori se manifestă violent. Numeroși martori sunstin că ar fi fost atacați de entități invizibile iar alții manifestă o stare ciudată de angoasă atunci când urcă cele 1480 de trepte care duc la cetate.

Sursa:http://horror-romania.ro/top-10-locuri-bantuite-in-romania/

sâmbătă, 22 iulie 2017

Locuri sinistre * Lacul de la Ciotul Paltinului


Lacul de la Ciotul Paltinului

La graniţa dintre judeţele Prahova şi Buzău există un alt loc înconjurat de mister şi superstiţii: Lacul de la Ciotul Paltinului. Iarba care creşte pe marginea lacului e mai mare decât în alte părţi pentru că, spun bătrânii, ar fi dansat ielele pe ea. Şi, deşi pe toată suprafaţa apei nu se vede nici măcar un val, în mijlocul lacului bărcile sunt cuprinse de un fel de vârtej invizibil şi trase în adânc ca de o mana nevazută.
Bătrânii povestesc că fenomenul se explică prin blestemele aruncate de oameni asupra lacului. Format pe craterul unui vechi vulcan, îi obliga pe localnici să ocolească pe un drum greu, iar aceştia spuneau cu necaz: “Dărâma-s-ar muntele, că greu mai e!”.
Într-o noapte, în timpul unei furtuni, s-a produs o alunecare de teren care a lărgit lacul cu aproape un kilometru şi de atunci a pornit blestemul.


vineri, 21 iulie 2017

Sfaturi daruite de Sfantul Teofan Zavoratul

Sfaturi daruite de Sfantul Teofan Zavoratul

DESPRE UN COPIL ÎNDĂRĂTNIC
Imi pare rău că micuţa este capricioasă, însă e prea devreme pentru a prevesti rele pornind de la acest fapt. Poate că se va schimba pe neaşteptate... Să ştiţi că îndărătnicia vesteşte deseori o voinţă tare, iar asta nu-i o trăsătură rea. Trebuie să aveţi însă înţelepciunea de a o înrâuri în aşa fel ca ea să nu bage de seamă că i se porunceşte, şi să facă ceea ce doriţi dumneavoastră ca din proprie iniţiativă. Domnul să vă dăruiască pricepere.
De ce asemenea cruce, întrebaţi? Ca să vă smerească şi să alunge gândurile de trufie. Pe deasupra, ca să vă amintiţi mai des cât de îndărătnici suntem noi înaintea Domnului atunci când în locul voii Lui ne supunem propriilor pofte şi cât de neplăcut este acest lucru lui Dumnezeu.

DESPRE SEVERITATEA ÎN EDUCAREA COPIILOR
Trebuie să iau apărarea orfanei... Nu este totdeauna nevoie de pedeapsă, ci mai ades trebuie mustrare. Este o metodă mai blândă şi mai sigură. Severitatea necurmată n-aduce nici o bucurie. Sigur, nu trebuie arătată nici indulgenţă nepotrivită, dar şi severitatea trebuie amestecată cu căldura dragostei... Sunt încredinţat că aşa veţi si face.

DESPRE ATACURILE DE PANICĂ LA COPII
Imi pare rău pentru micuţă. Staţi cu ea atunci când apare criza de teamă sau puneţi noaptea patul ei mai aproape de al dumneavoastră. în nici un caz nu trebuie pedepsită. Aici e vorba de un simţământ care apare fără voie.

DESPRE PREGĂTIREA COPILULUI PENTRU SCOALĂ
M. se pregăteşte să meargă la şcoală. Bineînţeles, trebuie să se familiarizeze cu viaţa de şcolar, şi timpul se va scurge pe nesimţite. Nu o speriaţi cu şcoala, ci zugrăviţi-i totul în aşa fel încât ea să vadă acolo Raiul pe pământ şi să înceapă să năzuiască spre şcoală. Stăruiţi asupra faptului că trebuie doar să fie ascultătoare şi să nu se lenevească în privinţa învăţăturii, să înveţe tot ce i se predă... Aceasta va fi o bună pregătire pentru ea.

POVATĂ CĂTRE CINEVA CARE A LUAT SPRE CREŞTERE UN COPIL SĂRAC
Graba cu care a fost primit copilul, care-i pe jumătate orfan deocamdată, arată că această hotărâre a ieşit din adâncul inimii, fără nici o înrâurire din afară. Lucrul în sine este vrednic de laudă: datorită iui poate fi lăudată şi inima care a luat o asemenea hotărâre.
Ce reiese de aici? Dacă mama copilului se va înzdrăveni, îşi va lua copilul înapoi şi vă va fi recunoscătoare. Dacă nu, veţi educa pruncul, îl veţi pune pe picioare şi veţi rândui viaţa Iui, adică veţi face un lucru minunat.

Domnul să vă binecuvânteze!

Al vostru rugător către Dumnezeu,
Episcopul Teofan

DESPRE PRIMIREA SPRE CREŞTERE A UNEI ORFANE
„Albişoara" întreabă dacă binecuvântez să o primească pe nepoata sa Liza, despre care aud pentru prima dată... Presupun că dacă cele ce mi s-au spus sunt adevărate, Liza trebuie luată, vindecată, învăţată să lucreze ceva şi, prin urmare, făcută aptă pentru felul de viaţă pe care îl va alege.
Ca atare, având în vedere un astfel de scop bun, să ştie „Albişoara" că binecuvântez cu amândouă mâinile, dar iată ce am de adăugat: 1) luând orfana, să o iubească la fel ca pe copilul său, ca pe o fiică s-o hrănească, s-o îmbrace, s-o încalţe şi să-i împlinească celelalte nevoi, făcând dezinteresat lucrul lui Dumnezeu; 2) să se străduiască din răsputeri ca cele o mie de ruble lăsate moştenire orfanei să se păstreze în întregime, fie că vor trece în păstrare la ea, fie că vor rămâne altundeva. Banii trebuie depuşi la loc sigur, unde să poată aduce dobândă. Dobânda nu trebuie cheltuită, ci adăugată la capital; 3) dacă această sumă va trece în păstrare la „Albişoara", aceasta să-şi pună lege: nu trebuie să ia nici un bănuţ pentru acoperirea propriilor nevoi. Mă face să scriu lucrul acesta următorul caz. O oarecare orfană a fost luată spre creştere de către unchiul ei. Orfana cu pricina avea de asemenea moştenire, ba chiar mai mare decât aceasta. S-a întâmplat o nevoie. Unchiul, cu încuviinţarea ei, a intrat în moştenire - cu dorinţa sinceră de a pune la loc cu dobândă banii. Nici nu a fost acoperită bine dobânda, că s-a întâmplat altă nevoie... s-a intrat iarăşi în moştenire. In doi-trei ani s-a evaporat toată. Unchiului nici prin cap nu-i trecea să-şi lase iubita nepoată pe drumuri... Bineînţeles, avea de gând să dea înapoi totul... cu dobândă... Intenţia lui era absolut sinceră. Trecând anii, unchiul s-a ruinat. Dorinţa de a-i înapoia nepoatei banii rămăsese..., însă a murit unchiul şi... nepoata a ajuns pe drumuri.
Iată de ce propun ca „Albişoara" să nu se atingă de banii orfanei, oricât de mare nevoie ar avea. Citiţi împreună ceea ce v-am scris şi luaţi o hotărâre. De ea nu mă tem, însă de soţul ei...

POVAŢĂ DESPRE AJUTORAREA RUDELOR RAMASE FĂRĂ SPRIJIN
Mila Iui Dumnezeu fie cu dumneavoastră!
Neliniştea care v-a cuprins cu prilejul rămânerii în grija dumneavoastră a familiei rămase fără soţ şi tată este foarte stricătoare pentru viaţa duhovnicească. Fireşte, ar fi fost mai uşor dacă nu s-ar fi întâmplat aşa. Totuşi, de vreme ce aţi fost prinsă în evenimente fără voia dumneavoastră, se cuvine să vă supuneţi voinţei Celui ce rânduieşte curgerea vieţii noastre. Nepoţii trebuie puşi pe picioare, iar văduva trebuie ajutată să meargă pe drumul cel bun.
Făcând aceasta, trebuie să aveţi grijă şi de dumneavoastră, ocrotindu-i pe orfani în aşa fel încât aceasta să nu vă pustiască duhovniceşte. Felul în care veţi face aceasta rămâne la socotinţa dumneavoastră, dar trebuie să cereţi ajutorul lui Dumnezeu de fiecare dată.
Faceţi ce vă stă în putinţă. Faptul că v-a venit pe cap această grijă poate fi binefăcător. El vă va izbăvi de împietrirea în egoism, căci eraţi singură şi nu aveaţi decât grija proprie, iar acum trebuie să purtaţi de grijă şi altora.
De aici nu va ieşi nici un mare necaz pentru dumneavoastră. In schimb, autocompătimirea de care vă plângeţi este primejdioasă şi pierzătoare. Dacă vă faceţi pogorământ din pricina bolii, nu e nici o problemă, dar dacă vă faceţi pogorământ sub pretextul bolii, este de rău. Aici se vede viclenia faţă de sine, care este cea mai rea dintre toate vicleniile.

POVAŢĂ CĂTRE O ORFANĂ LUATĂ SPRE CREŞTERE DE OARECARE BINEFĂCĂTORI
Dunia! Nu vreau să pun asupra ta epitimii, însă te rog: fii fată cum se cuvine. Vezi că a doua ta mamă este bolnavă... Mare păcat faci pricinuindu-i necazuri şi sporindu-i astfel suferinţa. Ştii că în urma bolii poate să şi moară? Cu cine vei rămâne după aceea? Unde ai să te duci? Aşadar, dă-i mângâiere fiind ascultătoare. Atunci va fi mai sănătoasă şi va trăi mai mult, drept care îţi va fi şi ţie mai bine. Deprinde-te mai mult şi mai degrabă cu lucrul de mână. Domnul să îţi dea binecuvântare!

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/sfaturi-daruite-sfantul-teofan-zavoratul-155061.html

Sfantul Grigorie Dascalul , Mitropolitul Tarii Romanesti



Sfantul Grigorie Dascalul este cinstit pe 22 iunie. S-a nascut in Bucuresti, in anul 1765. A fost un copil care isi petrecea timpul citind. Din relatarea vietii sale aflam ca avea cele mai bune rezultate dintre cei 75 de elevi inscrisi la Colegiului "Sfantul Sava". La acest colegiu i-a cunoscut pe monahii Dorotei si Gherontie, ucenici ai Sfantului Paisie de la Neamt. In anul 1790 va pleca impreuna cu ei la Manastirea Neamt, dupa terminarea studiilor. Ajunge ucenic al Sfantului Paisie Velicikovski, de la care primeste tunderea in monahism si hirotonia in treapta de ierodiacon.
In anul 1812, Sfantul Grigorie Dascalul ajunge impreuna cu Gherontie la Sfantul Munte Athos. La intoarcere sunt atacati in Bulgaria, iar Gherontie trece la cele vesnice din cauza loviturilor primite de la acestia. Sfantul Grigorie Dascalul il inmormanteaza la Manastirea Anarghiri, iar mai tarziu revine aici pentru a-i lua osemintele si a le ingropa la Manastirea Neamt.
Dupa ce petrece o vreme la Manastirea Neamt, intra in obstea de la Manastirea Caldarusani, formata de Sfantul Gheorghe de la Cernica. Aici va ramane timp de cinci ani, pana la alegerea sa ca mitropolit al Ungrovlahiei. Aici, ca si la Neamt se va ocupa cu traducerile cartilor din greaca. In anul 1823, domnitorul Grigorie Dimitrie Ghica l-a ridicat in scaunul de Mitropolit al Tarii Romanesti. Va depune tot efortul pentru cresterea culturala si duhovniceasca a celor pe care ii pastorea. Datorita intelepciunii sale este numit Dascalul.
Din cauza conflictului ruso-turc din 1828, este nevoit sa ajunga la Chisinau. I se cere demisia, dar refuza, raspunzand: „Dumnezeu mi-a dat suflet si eparhie si cand imi va iesi sufletul, atunci voi lasa eparhia, pentru ca acestea sunt lucruri care privesc mantuirea sufletelor“ (Patericul romanesc, p. 353) Revine in scaunul mitropolitan pe 22 august 1833. Trece la cele vesnice pe 22 iunie 1834. A fost inmormantat in apropiere de Catedrala mitropolitana din Bucuresti, iar dupa sapte ani, osemintele i-au fost mutate la Manastirea Caldarusani.
Sfantul Grigorie Dascalul a fost trecut in randul sfintilor pe 21 mai 2006, fixandu-i-se ca zi de praznuire data de 22 iunie. Crestinii pot cinsti moastele Sfantului Grigorie Dascalul la Manastirea Caldarusani din judetul Ilfov.

Fragment din invataturile Sfantului Grigorie Dascalul

"Cel ce des se marturiseste are mare lesnire in a cerceta cu de-amanuntul constiinta sa si a afla numarul pacatelor sale, de vreme ce, usurandu-se des de multimea pacatelor sale cu deasa marturisire, ele raman intotdeauna mai putine. Pentru aceasta si mai cu lesnire le poate afla si a-si aduce aminte de dansele, iar cel ce nu des se marturiseste, pentru multa multimea pacatelor ce se aduna la dansul, nici cu de-amanuntul nu poate sa le afle, nici sa-si aduca aminte de dansele, ci uita de multe ori multe si grele pacate ale sale, care, ramanand nemarturisite, de aici raman si neiertate. Pentru aceea, Diavolul are sa i le aduca lui aminte in ceasul mortii lui si atat de tare va sa-l stramtoreze, incat sa verse pentru dansele o sudoare aducatoare de moarte si sa planga falosul, dar insa fara de niciun folos, pentru ca atunci nu mai poate sa le marturiseasca.
Marturisirea cea deasa pricinuieste si acest folos de pe urma: fiindca opreste si infraneaza pe oameni de la pacat; ca cel ce des se marturiseste, cand isi va aduce aminte cum ca dupa putin are sa se marturiseasca, desi [poate] va fi avut scop ca sa pacatuiasca, se opreste, socotind rusinea ce are sa ia cand se va marturisi si mustrarea ce va sa auda de la duhovnic". (Sfantul Grigorie Dascalul, Sfatuire foarte frumoasa despre spovedanie, Editura Egumenita)

Troparul Sfantului Grigorie Dascalul, Mitropolitul Tarii Romanesti, glasul al 4-lea:
De dulceata gurii tale celei sfintite se indulceste Biserica si de focul ravnei tale se minuneaza cetele ceresti, ca ostenindu-te in talmacirea sfintelor invataturi ale parintilor celor de demult, ai daruit turmei tale bucuria cunoasterii lui Dumnezeu, Sfinte Ierarhe Grigorie.


luni, 17 iulie 2017

Gramolata

Gramolata

Ingrediente :Usturoi,suc de lamaie,patrunjel

Mod de preparare : Se taie si se amesteca,in parti egale,1/3 usturoi,1/3 suc de lamaie si 1/3 patrunjel.Amestecul se foloseste ca orice alt condiment .Se serveste cu friptura de miel ,porc sau escalop de vitel.



                                                                         -*-

                              STIATI CA ... 

* Melano(kiwano) este un fruct originar din Africa ,in prezent cultivandu-se si in Noua Zeelanda si California
* Tumericul (curcuma ) este o planta orinara din Asia .Radacinile ei sunt folosite drept condiment in bucataria indiana si in medicina empirica traditionala.

Stana de Vale-Culmea Baia Popii-Plaiul Fericii-Magura Ferice-Sat Ferice * muntii Apuseni


(Stâna de Vale) –Culmea Baia Popii – Plaiul Fericii – Măgura Ferice – Sat Ferice;                      

Lungime 14,5 km;                                   

 Durată 4 1/2 - 5 h                                                                                                                 Traseu de legătură între staţiunea Stâna de Vale şi satul Ferice.                                                    

Dificultate medie, accesibil iarna pe schiuri de tură.