duminică, 28 decembrie 2014

La multi ani!



                                                           



La multi ani! Tuturor vizitatorilor blogului.

joi, 25 decembrie 2014

Sfintii Nasaudeni

Sfintii Nasaudeni

Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni

 Sfinții Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu au suferit martiriul în ziua de 12 noiembrie 1763. Au fost apărători ai credinţei strămoşeşti şi ai neamului românesc.
 Acest sfânt martir al neamului nostru, Atanasie Todoran, s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Există destul de puţine informaţii despre viaţa lui. Fruntaş în comună, cunoscător de carte, fusese jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare că încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânâdu-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă. Urmărit de oamenii împărăţiei, s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, în Maramureş şi în Ţara Chioarului. A ajuns în Moldova, unde a slujit ani îndelungaţi, cum atestă fragmentul unui document emis de domnitorul Mihai Racoviţă, din care reiese că îl eliberează din oaste pe Atanasie, în vârstă de 74 de ani, după ce a slujit 13 ani în rang de căpitan, şi că este ridicat la rang de răzeş.
 Pentru vechea dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu. Neexistând preot ortodox în sat, s-a opus cu înverşunare împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti; fata îi murise şi ea cu ani în urmă, când era fugar prin munţi.
 În anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolocism şi, apoi, că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.
 La 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit „La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurămintelor de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. Generalul Bukow, trimis de Curtea din Viena să urmărească şi să impulsioneze în Ardeal trecerea la catolicism, a venit să primească jurământul grănicerilor năsăudeni şi să le sfinţească steagul. Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, călare, „moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele, le spunea: „De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! - şi apoi aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos,în semn de protest şi nesupunere.
 La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetări pentru ca vinovaţii să fie pedepsiţi.
 La 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou de la Slava a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, „pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…” – după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie au fost martirizaţi prin spânzurare, „pentru aceeaşi vină”, Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte nouăsprezece persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri. Primid moarte martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşază alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el.
TOMOSUL SINODAL AL BISERICII ORTODOXE AUTOCEFALE ROMÂNE PENTRU CANONIZAREA SFINŢILOR MARTIRI ŞI MĂRTURISITORI NĂSĂUDENI: ATANASIE TODORAN DIN BICHIGIU, VASILE DIN MOCOD, GRIGORE DIN ZAGRA ŞI VASILE DIN TELCIU
SFÂNTUL SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE,
Prea iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române,
Har, milă şi pace de la Dumnezeu, iar de la Noi, părinteşti binecuvântări!
Vrednic de toată cinstea înaintea lui Dumnezeu şi drept lucru este a prăznui, prin slujbe şi cântări duhovniceşti, pomenirea celor ce s-au nevoit prin viaţă creştinească, pentru apărarea credinţei şi demnităţii umane spre folosul oamenilor şi preamărirea lui Dumnezeu. Lăudându-i şi venerându-i pe aceştia, preamărim pe Dumnezeu aşa cum glăsuieşte psalmistul: „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!” (Psalmul 67, 36)
Un astfel de plăcut şi ales al lui Dumnezeu a fost şi vrednicul de pomenire Atanasie Todoran din Bichigiu şi cei împreună cu dânsul: Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu.
Acest martir al lui Hristos, Atanasie, s-a născut în localitatea Bichigiu din Transilvania, într-o familie de creştini ortodocşi. Încă din tinereţe a luptat pentru adevăr şi libertate, fiind urmărit şi asuprit pentru credinţa lui de oamenii împărăţiei din veacul al XVIII-lea. A îndurat apoi multe suferinţe, apărând pe cei asupriţi şi umiliţi, dar şi înfruntând pe cei care cereau fraţilor săi să se lepede de credinţa strămoşească.
Credinţa sa în Dumnezeu şi cuvintele sale înflăcărate au întărit pe semenii săi, dar i-a grăbit sfârşitul mucenicesc, fiind frânt cu roata de sus în jos, iar cei împreună cu dânsul Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu fiind spânzuraţi, în ziua de 12 noiembrie, anul 1793.
Având în vedere viaţa pilduitoare a Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, întru apărarea dreptei credinţe şi sfârşitul lor mucenicesc, urmând obiceiul sinodal şi chemând în ajutorul nostru puterea Sfântului Duh,
HOTĂRÂM:
Ca de acum înainte, Sfinţii Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu, să se numere printre sfinţii pomeniţi de Biserica noastră şi preamăriţi de Dumnezeu în ceruri şi să se cinstească cu cântări de laudă în ziua a douăsprezecea a lunii noiembrie.
Poruncim, de asemenea, în Sfântul Duh, ca viaţa, slujba şi icoana lor să fie primite cu evlavie de ierarhi, preoţi, monahi şi toţi credincioşii ortodocşi.
Spre deplină statornicie a celor pe care le-am hotărât în chip sinodal şi canonic, întărim cu semnăturile noastre acest TOMOS SINODAL DE CANONIZARE al Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra şi Vasile din Telciu,
Acest TOMOS SINODAL întocmit şi aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Şedinţa Sa de lucru din 22 noiembrie 2007, se prolamă astăzi, 11 mai, în a III-a Duminică după Paşti din anul mântuirii 2008, în Biserica Sfitei Mănăstiri „Izvorul Tămăduirii” din localitatea Salva, judeţul Bistriţa Năsăud.
Aducându-l la cunoştinţă clerului, cinului monahal şi tuturor dreptmăritorilor creştini din cuprinsul patriahiei Române.
Semnat de toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfintii-nasaudeni-147163.html

luni, 22 decembrie 2014

Colind




Colind
de Vasile Voiculescu

In coliba intunecoasa
Din carne si os lucrata
A intrat Hristos deodata
Nu faclie ce se stinge,
Nu icoana ce se frange,
Ci El Insusi, trup si sange
Preschimbat pentru faptura
Intr-o scumpa picatura,
Dulcea Cuminecatura.
Coliba cum L-a primit
S-a facut cer stralucit
Cu bolta de margarit
Si pe ea soare si stele
Cu luceferi printre ele.
In mijloc tron luminos
Si pe el Domnul Hristos
Care mult se bucura
Duhul Sfant Se alatura
Si acolo ramanea
Si acum si pururea.

Si noi Doamne ne-am sculat
Colibele am curatat
Usi, ferestre, toate-s noi.
Doamne, intra si la noi!
Trup tu dormi, Domnul te paste!
Suflete, scoli si cunoaste
Luminos Prunc ca Se naste
In pestera inimii, in palatul Treimii.
Dara Pruncul cine mi-I?
Mi-e Hristosul Dumnezeu
Coborat in pieptul meu.
Maica Sfanta-n brate-L tine,
Duhul Sfant cu drag L-alina,
Ingeri cu raze se-nchina.
Nu dorm, trupul meu imi spune
Ci-nclestat de grea minune
Stau in muta rugaciune
Sa mai misc nu se cuvine,
Caci cu harul care vine,
Raiul tot se afla-n mine.

Sfantul Filaret al Moscovei



Sfantul Filaret al Moscovei

Sfântul Ierarh Filaret, Mitropolitul Moscovei și Kolomnei este prăznuit pe 19 noiembrie.
Sfântul Filaret s-a născut pe 26 decembrie 1782 în Kolomna, un orășel de lângă Moscova și a primit la botez numele de Vasile. Tatăl său era diacon (mai târziu a devenit preot).
Tânărul Vasile a studiat la Seminarul Teologic din Kolomna. Aici cursurile erau predate în limba latină. Vasile era mic de statură și firav, dar talentul său l-a așezat aparte de colegii săi.
După absolvirea seminarului, s-a inscris la Academia Teologică pentru preoţi ce aparţinea Lavrei ,,Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej. Tânărul seminarist a atras atenţia Mitropolitului Moscovei, Platon, care obişnuia să viziteze destul de des mănăstirea, și care îl va lua sub oblăduirea sa.
În 1808, în timp ce era student, tânărul Vasile a primit tunderea în monahism, fiind numit Filaret, după Sfântul Filaret cel Milostiv (1 decembrie). Nu la mult timp după aceasta a fost hirotonit diacon.
În 1809, a mers să predea la Academia Teologică din Petersburg, care abia fusese redeschisă. Ierodiaconul Filaret a încercat să facă teologie pe înțelesul tuturor. Prin urmare el a luptat pentru a avea mai degrabă clase cu predare în limba rusă, decât în latină.
Filaret a fost hirotonit episcop în 1817, fiind numit vicar al Mitropoliei de Sankt Petersburg. La scurt timp după aceasta, a fost ridicat la rangul de arhiepiscop de Tver, mai apoi de Iaroslav, iar cinci ani mai târziu (1826) va fi ales Mitropolit de Moscova şi Kolomna, demnitate pe care o va păstra până la sfârşitul vieţii sale.
Mitropolitul credea că era de datoria lui de a educa și lumina turma sa cu privire la învățăturile și tradițiile Bisericii. De exemplu, câtă vreme a fost episcop de Tver, a călătorit timp de o sută de zile pe la toate parohiile episcopiei sale, ţinând predici în toate bisericile. A scris cărţi de teologie, manuale şi articole, dar, ceea ce l-a făcut renumit au fost preafrumoasele lui predici şi cuvinte de învăţătură, bazându-și mereu cuvintele pe înțelepciunea Sfinților Părinți. Din 1823, Catehismul său a devenit o carte înfluentă în Rusia și în alte țări ortodoxe.
Reformele Țarului Petru cel Mare au abolit patriarhatul și au limitat sever Biserica, plasând multe aspecte ale vieții sfântului ierarh sub controlul statului. Mitropolitul Filaret a încercat să recâștige o parte din libertatea Bisericii, afirmând mereu că Biserica și statul sunt două entități separate care lucrează în armonie. Nu toată lumea împărtășea opiniile sale, atrăgându-și desigur, partea sa de dușmani. Totuși, el reușește să atingă un anumit grad de succes.
Sfântul Filaret l-a avut ca duhovnic pe Sfântul Antonie Medvedev (12 mai), un ucenic al Sfântului Serafim de Sarov (2 ianuarie). Mitropolitul nu lua nicio decizie fără să se consulte cu duhovnicul său, Arhimandritul Antonie, care a fost numit mai apoi egumen al Lavrei ,,Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej.
Mitropolitul Filaret și-a dorit să aibă Sfânta Scriptură tradusă în limba rusă modernă, astfel încât să poată fi citită și înțeleasă de popor. Astfel, prin sprijinul său, s-a tipărit prima traducere a Bibliei în limba rusă, în timpul Țarului Alexandru al II-lea.
Sub îndrumarea duhovnicului său, Mitropolitul Filaret a făcut mari progrese în viața duhovnicească, primind de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, al înainte vederii și al tămăduirii. Nu este nici o exagerare dacă afirmăm că Sfântul Filaret a fost una din forțele din spatele renașterii spirituale în Rusia secolului al XIX-lea. El a luat apărarea Sfinților Stareți de la Optina, atunci când, înțeleși greșit, au fost atacați. Sfântul i-a sprijinit în publicarea textelor patristice de la Mănăstirea Optina. Tot Sfântul Filaret a protejat maicile de la Mănăstirea Sfântul Serafim din Diveevo.
Pe 19 noiembrie 1867, Sfântul Filaret a săvârșit Sfânta Liturghie, după care s-a retras în chilia sa. La ora paisprezece, au găsit trupul neînsuflețit al sfântului. Acesta a fost înmormântat în Lavra „Sfânta Treime” a Sfântului Serghie de Radonej.
 În anul 1995, Sfântul Ierath Filaret, Mitropolitul Moscovei și Kolomnei a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă.                                                                                                                              


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-filaret-moscovei-147241.html

joi, 18 decembrie 2014

Povestea lui Bonifatie mucenicul


Povestea lui Bonifatie mucenicul

In vremea sangerosului imparat Diocletian, traia si un tanar care era rob al unei femei bogate pe nume Aglaia, fiica unul vestit prefect roman. Bonifatie, tanarul acesta, era o sluga credincioasa, un om care iubea saracii, dar care traia in pacate trupesti cu stapana sa. In plus i se dusese vestea ca ar fi si cam betiv.
 Dar Dumnezeu nu l-a lasat pe acest tanar cu inima mare sa vietuiasca asa si nici nu i-a pregatit vreo pedeapsa, ci prin acest tanar s-a vazut fericita schimbare a pacatosului, care se face sfant prin marturisire si devine mucenic al lui Hristos.
 Bonifatie era hulit pentru pacatele lui, dar avea inima sa ajute multi saraci facand milostenii. Dumnezeu a randuit ca si stapana sa sa fie milostiva cu sarmanii, iar in afara de asta, Aglaia avea un respect deosebit pentru mucenici si pentru Sfintele Moaste.
 Domnul nu i-a lasat prea mult sa se intineze si le-a dat gandul bun pentru a scapa de pacatele lor..
 Intr-una din zile, Aglaia ii spune lui Bonifatie:
 - Mergi in Rasarit, unde marturisesc Sfintii, si sa-mi aduci moaste de la Mucenici, ca sa le avem de ajutor spre mantuirea sufletului!
Iar Bonifatie, raspunzand, a zis:
 - De vor aduce moastele mele, le vei primi oare?
 Iar stapana sa a ras zicand: "Betivule!”.
 Apoi a luat Bonifatie cu el douasprezece slugi si multi galbeni si a ajuns la Cilicia, unde erau dati la chinuri Sfintii. Si, aflandu-i pe acestia in chinuri, le saruta legaturile, lanturile si ranile.
 Deci, aprinzandu-se de ravna dumnezeiasca, a stat Bonifatie in fata dregatorului, marturisind ca si el este crestin. Si, prinzandu-l, l-au spanzurat cu capul in jos si l-au impuns cu trestii ascutite pe sub unghii si i-au dat plumb topit pe gura, si l-au bagat cu capul in jos intr-o caldare plina de smoala ce fierbea. Dar, din toate, nevatamat a iesit. Atunci dregatorul a poruncit sa i se taie capul. L-au luat apoi ostasii pe sus ca sa execute ordinul si sa-l ucida. Iar Sfantul, dupa ce s-a rugat, si-a plecat capul si a fost taiat. Si ceea ce zisese stapanei sale, razand, cand a plecat, aceasta s-a si implinit in fapta, caci s-a facut mucenic al lui Hristos.
 Iar slugile care il insotisera la Roma, daca vazura ca zaboveste, socotira ca va fi umbland prin carciumi dupa betie, cum ii stiau naravul. Iar daca au aflat de chinurile si de taierea ce le-a rabdat si cum si-a dat sfarsitul, au umblat de i-au gasit moastele si, plangandu-l, cadeau catre el, cerandu-si iertare, ca il graisera de rau. Cumparandu-i apoi trupul cu pret de cinci sute de galbeni, l-au adus la Roma. De acestea afland Aglaia, stapana lui, s-a intristat putin, dar a dat slava lui Dumnezeu si l-a primit cu cinste mare si l-a ingropat aproape de cetate, ca la cincizeci de stadii si - facand o biserica cu numele lui, la casa ei in oras - l-a mutat acolo. Si, in toate zilele, la sfintele lui moaste, se faceau multe tamaduiri.
Iar ea, de atunci binevietuind, cu cuviinta si randuiala dumnezeiasca, cu pace si-a dat sufletul la Dumnezeu, facandu-i-se pomenire pentru indreptarea ei pana in ziua de azi.


Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/povestea-bonifatie-mucenicul-123271.html

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Tara mea de dincolo de tara




Tara mea de dincolo de tara

Tara mea de dincolo de tara
cu privirea umeda de jind,
te-am purtat in mine pribegind
ca pe-o flacara ce arde pe-o comoara.

Inca din pruncia mea de aur
m-am simtit cu tine cununat,
dar te-a vrut a ei si te-a furat
nesatula pofta de balaur.

De-am strigat apoi ca esti a noastra
tanara, intreaga si pe veci,
m-au inchis intre peretii reci
si mi-au pus zabrele la fereastra.

Azvarlit in temnita dusmana
gem adanc, insangerat sub fier
si-atunci pun cate-un crampei de cer
din seninul tau - bandaj pe rana.

Foamea cand imi casca noi abise,
vine cate-un pui de cozonac
ce-a crescut ca mine, pe Bugeac
trupul sa mi-l sature prin vise.

Tara mea de dincolo de ape,
daca sovai in credinta mea
simt cum imi trimiti, vanjosi, sa-mi stea
toti stejarii din Orhei pe-aproape.

Cand imi dau tarcoale bezne grele,
lilieci cand se izbesc de grinzi,
numai tu prin noapte imi raspunzi
policandrul Nistrului cu stele.

Zgribulit in hainele vargate,
astazi vantul iernii il ascult.
Hora noastra a murit de mult,
frigul musca talpile-nghetate.

Dar pandesc la drum o primavara
sa o-ntindem iar din prag in prag
hora mare sub acelasi steag,
tara mea de dincolo de tara.


Andrei Ciurunga
(numele sau real a fost Robert Eisenbraun)

Protagoras



Protagoras (cca. 481-411 i.Hr.)

Protagoras s-a nascut in Abdera in 480 sau 481 i.Hr. Se istoriseste ca Democrit a intilnit in orasul sau natal, Abdera, un muncitor, care purta foarte ingenios doua lemne pe umerii sai. Democrit incepu o discutie cu acesta si, uimit de perspicacitatea cu care el raspundea, il lua cu sine ca elev. Acest muncitor era Protagoras, cel dintii si cel mai vestit sofist (Platon, Protagoras, p. 316, d).
Protagoras a calatorit in multe tari, calatorii in care el a vizitat si Atena de trei ori, unde a si ramas mult timp. Se spune ca acest sofist a avut relatii de prietenie chiar cu Pericle. El era asa de vestit incit, cind se zvonea ca viziteaza Atena, atenienii ii ieseau inainte si-l aclamau. In Atena el obisnuia sa-si expuna conceptia sa pentru onorarii atit de mari incit el a putut sa-si comande o statuie in marime naturala din aur (Diog. Laert., IX, 50). Protagoras a scris o lucrare cu titlul "Despre zei", care a facut ca, prin continutul ei, sa-l puna pe Protagoras intr-un mare pericol: el a fost acuzat de catre Pythodoros, unul dintre cei patru sute, de "asebie", sau de ateism, ceea ce a avut ca urmare ca scrierile lui au fost arse in piata publica din Atena, iar Protagoras s-a salvat prin fuga. Voind sa fuga in Sicilia el s-a inecat, avind virsta de 70 de ani.
Dupa marturia lui Platon, Protagoras a activat ca dascal de intelepciune cca 40 de ani, asa ca activitatea lui are loc intre anii 451- 411 i.Hr. Platon ii inchina lui Protagoras un dialog in care ii face portretul.
Protagoras reprezinta ideea - se pare sub influenta lui Heraclit - ca lucrurile sint supuse unei eterne schimbari, ca de altfel si corpul omenesc. Din aceasta pricina si continutul senzatiilor noastre despre unul si acelasi obiect va fi mereu altul, asadar modificat nu numai prin schimbarea lucrului insusi, ci si prin boala, virsta sau prin starea organelor noastre de simt. Acest fapt l-a facut pe Protagoras sa afirme ca noi nu putem sti niciodata despre un lucru cum este acesta, ci numai cum ne apare intr-un anumit moment, asa ca nu sint posibile decit numai judecati relative. In felul acesta Protagoras ajunge la cunoscuta concluzie "ca omul este masura tuturor lucrurilor; a celor ce sint, ca ele sint; a celor ce nu sint, ca ele nu sint". Si, mai departe, un alt principiu reprezentat de Protagoras este ca : "afirmatiile opuse sint tot atit de adevarate. Asadar, cum imi apar mie lucrurile, asa si sint pentru mine, cum iti apar tie, asa sint pentru tine". Caci pentru Protagoras aparitia lucrurilor depinde de perceptia senzoriala. Corpurile au o calitate numai intrucit acestea sint percepute de simturile unui individ. Fara un subiect, care sa perceapa, nu exista un obiect senzorial. Lucrurile exista numai intrucit ele sint percepute. Pentru Protagoras, deci, existenta lucrurilor se transforma in aparenta. Prin aceasta Protagoras face din senzatia individului temeiuil intregii cunoasteri si de aceea teoria cunoaisterii la acest sofist este senzualista.
Plecind de la principiul fundamental de mai sus - ca omul, ca individ, este masura tuturor lucrurilor - Protagoras ajunge la un subiectivism radical si concluzia la care el poposeste este aceea ca nu exista un adevar general-valabil. Caci ce poate insemna afirmatia ca reprezentarea si judecata fiecarui individ este adevarata ? Cu aceasta afirmatie Protagoras nu mai recunoaste nici un principiu ca temei al cunoasterii. Prin afirmatia aceasta, chiar si principiul contradictiei este suspendat. Urmarea acestui subiectivism epistemologic este un scepticism fara de nici o rezerva fata de orice fel de cunoastere, care ai avea pretentia ca este general-valabila. Protagoras neaga chiar ca ai exista adevaruri matematice si geometrice. Acelasi scepticism il reprezinta Protagoras si cu privire la religie El zice : "Despre zei nu sint in stare sa stiu nimic, nici ca ei sint, nici ce ei nu sint si nici ce forma au. Caci multe ma impiedica sa fac acest lucru atit neclaritatea faptului cit si scurtimea vietii omenesti".
Protagoras a recunoscut cu claritate relativitatea cunoasterii omenesti si a formulat prin aceasta marea tema a determinarii granitelor si cconditiilor cunoasterii omenesti, o tema ce preocupa si astazi filozofia. Urmarea formala a scepticismului lui Protagoras este aceea ca el e dat nastere la o accentuata preocupare a filozofilor de dialectica. Caci acesta este acela care a afirmat, pentru prima oara, ca pentru fiecare fap exista doua puncte opuse de vedere si tot atit de indreptatite. De aceea dialecticianul are posibilitatea ca, prin arta sa, sa faca ca partea mai slaba sa devina mai tare si Protagoras avea pretentia sa invete pe elevi sai tocmai aceasta arta. Este vorba aici, - dupa cum am aratat - despre metoda eristicii, care nu mai avea in vedere fundamentarea adevarului, ci numai trezirea unei pareri, ce trebuie sa fie sustinuta cu orice pret, fata de acela care o neaga, chiar si cu ajutorul celor mai grosolane sofisme, cum ne relateaza Platon in dialogul sau "Euthidemos".
Curios este faptul ca Protagoras se contrazice, fiindca pe de o parte el incita pe elevii lui la astfel de procedee, iar pe de alta sustine ca el doreste sa faca tineretul mai destoinic si mai bun. Dar sofistul Protagoras identifica binele cu utilul. Consecintele fatale ale punctului de vedere protagorasian se descopera mai clar in etica, in acea afirmatie sofista ca "ce este raul, daca celui care faptuieste raul nu i se pare ca este rau?" Pentru Protagoras motivul determinant al vointei este placerea. El facea insa totusi o distinctie neta intre cetatenii onesti si nobili, cei care nu simt placere decit cind fac binele si cei de rind si rai, care se simt atrasi de rau. Importanta lui Protagoras pentru istoria filozofiei grecesti consta in aceea ca, prin relativismul si subiectivismul acestuia, problema cunoasterii devine o "problema centrala a filozofiei antice grecesti. El este cel dintii filozof, care nu mai pleaca in consideratiile sale de la natura, ci de la esenta spirituala a omului. Protagoras este, intr-un anumit fel, un precursor al lui Socrate si un adversar al materialismului, dar si el mai pastreaza si unele relatii cu acesta din urma, prin aceea ca el accentueaza importanta senzatiei.

N.B.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/protagoras-71728.html

sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Solii tai




Solii tai

Zbor de pasare curata
suie limpede spre cer
din adanc de piatra lata
de sub reci rugini de fier.

Sau coboara din tarie
de la Maica lui Hristos,
tainic aducand solie
rastignitilor de jos.

Mare fie-Ti, Doamne, slava
c-ai trimis cu sfant temei,
randunele la Jilava
si la Gherla porumbei.

Andrei Ciurunga
(numele sau real a fost Robert Eisenbraun)

Ziua sarbatorii de Alexii


Ziua sarbatorii de Alexii

De 17 martie, in fiecare an, se vede ca este o mare si deosebita zi a lui Dumnezeu. Caci este ziua cand, ca prin minune se deschide pamantul si toate ganganiile, insectele si taratoarele ies din pamant si incep sa-si vada de ale lor, dupa minunata grija si randuiala a lui Dumnezeu.
Se spune ca dupa ce Dumnezeu a facut lumea, asa cum o vedem noi, se uita la oameni sa-i vada daca sunt multumiti cu darurile pe care le-au primit, daca le folosesc cum trebuie sau nu. A vazut odata ca insectele cele mai mici, ganganiile, unele mai mari, altele aproape nevazute, mai mult il suparau pe om. S-a gandit sa le adune si sa faca altceva cu ele. Le-a adunat intr-o ladita, le-a incuiat si vazand un calator pe nume Alexie ii spuse:
"Unde mergi Alexie?”.
"Catre mare, Doamne”, raspunse calatorul.
"Fa bine Alexie, ia ladita asta plina cu ganganii, sa n-o deschizi, si s-o arunci in mare asa cum se afla!”
Alexie a luat ladita, dar cand a ajuns la malul marii, din curiozitate, nemaiputand rabda, a deschis lada. Ganganiile s-au risipit cu iuteala gandului in toate directiile printre ierburi, nisip, pietre, prin crapaturile lemnelor si ale pomilor, prin apa. Alexie a intrat in panica atunci si a incercat din rasputeri sa le adune, dar nu a reusit. De atunci, pamantul e plin de ganganii, fiecare cu rostul sau, bine gandit de Dumnezeu. Drept pedeapsa pentru Alexie, acesta a fost transformat de Dumnezeu in cocostarc, astfel ca si-n ziua de azi el mai cauta si scormone dupa ganganiile risipite pe pamant.
Si ca sa se vada pana la capat minunata pronie a lui Dumnezeu, sa se mai stie ca ganganiile ies din pamant de Alexii, in ziua cand ortodocsii il praznuiesc pe cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, si intra la loc in pamant exact in ziua marii sarbatori a Sfintei Cruci.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

marți, 25 noiembrie 2014

Confessio




Confessio
de Bartolomeu Anania

Doamne, tinde-Ti patrafirul peste fata mea de lut, sufletu-mi neghiob si slut sa-l albesti cu tibisirul cand amurgu-si toarce firul peste-un pic de gand tacut.

Gorgias din Leontinoi



Gorgias din Leontinoi (cca. 483-380 i.Hr.)

Gorgias este al doilea sofist mare. Acesta este vestit pentru tezele pe care el le reprezinta in opera sa "Despre non-existenta". Aceste teze ramase de la el si care trec drept paradoxale sint : 1) Nu exista nimic ; 2) Chiar daca ar exista noi tot n-am putea cunoaste acest ceva si 3) Chiar daca am putea cunoaste acest ceva, totusi aceasta cunoastere n-amputea s-o impartasim si altora. De aici, fiindca totul este parere si aparenta, se poate trage concluzia ca, pentru Gorgias, trebuie sa cauti sa ai aparen­tele totdeauna de partea ta. Un asemenea nihilism il duce pe Gorgias la negarea filozofiei si a stiintei si sa nu puna pret decit pe retorica, asadar pe puterea cuvintului stilizat rafinat ce influenteaza asupra ascultatorilor, dupa cum ne dovedesc fragmentele ramase de la acest sofist. Din aceste fragmente se poate trage concluzia ca pentru acesta dialectica se transforma intr-o arta formala, al carei continut este indiferent. Gindirea se transforma la Gorgias intr-un joc cu cuvintele si cu conceptele schematice. Gorgias era incredintat ca cuvintul are o mare putere asupra oamenilor, daca acesta este cu maiestrie intrebuintat. De aceea el avea certitudinea ca, prin cuvint, se poate trezi in sufletul omului orice convingere. Dealtfel, tot asa gindesc despre puterea cuvintului si sofistii Antifon si Tarasymachos. Cel dintii pretindea ca el poseda o asa-zisa arta a "alifiei", cu ajutorul careia el ar putea elibera sufletul de orice durere.
Asa se face ca, la Gorgias si la ceilalti sofisti, alaturi de dialectica se cultiva si arta de a vorbi frumos si sunator, cum ne dovedesc frag­mentele lui Gorgias "Epitapios" si cele doua lucrari "Palamedes" si "Helena". Gorgias pretuieste mult forma in dauna continutului. Afirmatia aceasta se fundamenteaza pe faptul ca el a compus pentru acelasi lucru doua cuvintari : una de lauda si alta de ocara. In tot cazul se relateaza ca acest sofist a ajuns la o virtuozitate nespus de mare in arta sofisticii, asadar, de a argumenta si pro si impotriva aceluiasi lucru, ceea ce a avut urmarea ca el era foarte cautat si ca a reusit sa cistige onorarii asa de mari, ca el a fost in stare de a putea sa daruiasca zeului de la Delphi o statuie a sa in marime naturala, ce era imbracata in aur.
Aceasta retorica goala de orice sens insemna pentru viata spirituala a poporului grec o mare primejdie. Caci daca sofistica ar fi reusit sa determine educatia tineretului atenian si ar fi cistigat clasa culta a poporului grec, atunci s-ar fi terminat cu cultura atit de stralu­citoare a acestui popor. Ca aceasta nu s-a putut intimpla este marele me­rit al lui Socrate si Platon, care au combatut pe sofisti fara de nici o rezerva.

N.B.

luni, 24 noiembrie 2014

Psalm




Psalm
Tudor Arghezi

Tare sunt singur, Doamne, şi pieziş!
Copac pribeag uitat în câmpie,
Cu fruct amar şi cu frunziş
Ţepos şi aspru-n îndârjire vie.

Tânjesc ca pasărea ciripitoare
Să se oprească-n drum,
Să cânte-n mine şi să zboare
Prin umbra mea de fum.

Aştept crâmpeie mici de gingăşie,
Cântece mici de vrăbii şi lăstun
Să mi se dea şi mie,
Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceaţă,
Nici prin aroma primei agurizi,
Şi prins adânc între vecii şi ceaţă,
Nu-mi stau pe coajă moile omizi.

Nalt candelabru, strajă de hotare,
Stelele vin şi se aprind pe rând
În ramurile-ntinse pe altare
Şi te slujesc; dar, Doamne, până când?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte
Şi de-a rodi metale doar, pătruns
De grelele porunci şi-nvăţăminte,
Poate că, Doamne, mi-este de-ajuns.

În rostul meu tu m-ai lăsat uitării
Şi să muncesc din rădăcini şi sânger.
Trimite, Doamne, semnul depărtării,
Din când în când, câte un pui de înger.

Să bată alb din aripă la lună,
Să-mi dea din nou povaţa ta mai bună.

Cuviosul Alexie ,omul lui Dumnezeu



Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu

Se spune ca demult, ar fi fost un imparat puternic care avea un fiu, pe cat de destept si de chipes, pe-atat de ascultator.
Cum baiatul crescuse, imparatul s-a hotarat sa-l insoare cu fiica unui alt imparat vecin. Fiul, Alexie era numele sau, nu s-a impotrivit, dar de cum s-a sfarsit nunta in biserica, fara sa sufle o vorba, a plecat, nu se stie unde si nu s-a mai stiut de el. De cum a iesit din biserica, Alexie a mers tot inainte, pana ce a ajuns la o manastire. Acolo, s-a rugat sa-l primeasca si pe el si, dupa o vreme, ducand viata cucernica, s-a calugarit.
Cand staretul a murit, ceilalti monahi au vrut sa-l numeasca pe el egumen (staret), dar iarasi Alexie nu s-a invoit cu onorurile si, in taina, a parasit manastirea. Intre timp, anii si posturile ii brazdasera obrajii, altadata rumeni, iar barba lunga ii ascundea chipul. In straie sarmane si astfel schimbat la fata, Alexie se intoarse la tatal sau, caruia, fara sa-i spuna cine este, i-a cerut o camaruta langa grajduri. Acolo a mai trait el cativa ani, in reculegere, rugaciuni si post, nestiut si singur, doar cu Dumnezeu in suflet si ingrijind de animale.
Iata insa ca, intr-o buna zi, clopotele bisericii au inceput sa bata. Cand s-au dus la biserica, sa vada cine murise, oamenii au ramas muti de uimire: clopotele bateau singure, netrase de mana de om. Si tot atunci, slujbasii curtii imparatesti au vazut in chilioara strainului o lumina vie, de parca ar fi fost inauntru o torta aprinsa. Cand au dat fuga sa vada ce s-a intamplat, l-au gasit pe calugar mort, intins la pamant, cu mainile pe piept puse cruce, iar in jurul lui pluteau prin aer limbi de foc luminoase, care insa nu incendiasera incaperea. In maini, monahul tinea o scrisoare si, oricat s-au straduit ei sa i-o smulga, nu au izbutit.
Chemat in graba, imparatul a poruncit sa i se aduca scrisoarea, dar nimeni n-a putut-o lua. Dar cand s-a apropiat el insusi de cel mort, a luat scrisoarea usor, fara opintire. Pe hartie, statea scris: Eu sunt fiul tau, cel de multi ani pierdut... Alexie. Era in ziua de 17 Martie.
De atunci, an de an, lumea ortodoxa, romanii de pretutindeni serbeaza Alexiile sau pe Cuviosul Alexie, Omul lui Dumnezeu, Alexie cel Cald sau Omul cel cald al lui Dumnezeu, cum i se mai spune. Pentru ca in ziua lui, in fiecare an pamantul se dezgheata si invie toate ganganiile, iar pamantul se dezmorteste.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/cuviosul-alexie-omul-dumnezeu-123273.html

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Rugaciune de St.O Iosif



Rugăciune
Şt. O. Iosif

Doamne către tine-ndrept
Astăzi ruga mea umilă!
Iartă celuia nedrept:
De la tronul tău aştept
Cel din urmă semn de milă...

Ca un demon cad învins,
Fulgerat de suferinţă.
În genunchi, cu graiul stins
Şi cu sufletul cuprins
De obidă şi căinţă;
Dornic braţele-mi întind
Către cerurile tale:
Valurile mă cuprind,
Inima mi-o simt murind
De neţărmurită jale;

Şi pre tine te mai chem:
Doamne tu eşti sfânt şi mare!
Mântuie-mă de blestem....
Către tine plâng şi gem:
Îndurare!

Rasai asupra mea



Răsai asupra mea
Mihai Eminescu

Răsai asupra mea, lumină lină,
Ca-n visul meu ceresc de-odinioară;
O, maică sfântă, pururea fecioară,
În noaptea gândurilor mele vină.

Speranţa mea tu n-o lăsa să moară
Deşi al meu e un noian de vină;
Privirea ta de milă caldă, plină,
Îndurătoare-asupra mea coboară.

Străin de toţi, pierdut în suferinţa
Adâncă a nimicniciei mele,
Eu nu mai cred nimic şi n-am tărie.

Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cerul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!

joi, 20 noiembrie 2014

Rezervatia Vanatarile Ponorului,Cascade si Pesteri din Salciua




Rezervatia Vanatarile Ponorului ,Cascade si Pesteri din Salciua

CAI DE ACCES
DN 75 Campeni -Turda

Rezervatia Vanatarile Ponorului

Constituie un imens ponor care capteaza trei paraie care au format in timp Pestera Huda lui Papara situata pe cursul Vaii Morilor (afluent al raului Aries) pe teritoriul satului Sub Piatra ,comuna Salciua .Este una dintre cele mai interesante pesteri din muntii Apuseni si cu siguranta una care este impresionanta prin superlativele sale .Aici hiberneaza iarna de iarna cea mai mare colonie de lilieci din Europa,in Sala Minunilor .In cadrul muntilor Trascau este cea mai lunga si denivelata pestera .Mai mult,vei ramane inmarmurit admirand cea mai mare cascada subterana si cel mai lung curs subteran de apa (2022m) Tot aici poti parcurge cel mai lund labirint folosit al pesterii .Labirintul Ludusan de peste 2km. de galerii.

Cascada Sipote

Situata in comuna Salciua ,cascada are trei izbucuri ,la 400m mai jos ,sub perete de stanca .Cortina de apa dispusa in mai multe trepte reprezinta un complex carstic ,caracterizat prin prezenta unui bazin de colectare a apei ,care apartine platoului Bedeleu.

Pestera si portalul Poarta Zmeilor

Pestera s-a format in urma eroziunii rocilor de calcar .Intrarea este scunda ,avand diametrul de sub 2m. In interior se regasesc o succesiune de sali si coridoare cu o lungime totala de 125m.In pestera au fost gasite gasteropode ,paianjeni,pseudoscorpioni si diverse rozatoare.

Bibliografie:"Trasnsilvania-Trasee turistice in zonele naturale
de recreere si agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

11 noiembrie 2014
Ada Giulia Marginean

luni, 17 noiembrie 2014

Rugaciune



Rugăciune
Mihai Eminescu

Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-te, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire!
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară
Marie!

Noi, cei din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor,
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară
Marie!

Sfantul Arsenie Capadocianul



Sfantul Arsenie Capadocianul este pomenit de Biserica pe 10 noiembrie. Pe numele de botez Teodor, părintele Arsenie Capadocianul s-a născut în satul Kefalohori, din ţinutul Farasa, la anul 1840.
Rămas orfan de ambii părinţi, după terminarea studiilor a intrat în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din oraşul Flaviana, la 15 kilometri de Cezareea. La vârsta de 26 ani a fost călugărit şi apoi hirotonit ierodiacon.
Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său, Vlasie, spre ogorul părinţilor, a căzut în apă şi era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe, a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el, care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă, l-a pus pe calul său şi l-a scos afară.
Sfântul Arsenie nu a fost doar un iubitor de Dumnezeu, ci şi faţă de semenul său, indiferent dacă era creştin sau turc, bogat sau sărac. Oamenii au simţit lucrarea harică a părintelui, atunci când vindeca pe cei bolnavi, izgonea diavoli şi îi elibera pe oameni de stăpânirea celui rău, când ajuta tinerele familii să dobândească prunci. Celor care erau bolnavi şi nu puteau veni le binecuvânta hainele, le scria pe hârtie rugăciuni ca să le citească şi apoi le trimitea prin rude sau cunoscuţi. În cazurile grave, stătea lângă bolnav şi se ruga şi chiar făcea mătănii pentru acesta şi se vindeca. În cazurile de copii îndrăciţi sau paralitici, înţelegând că de vină erau părinţii, după ce le vindeca copilul, le dădea canon de îndreptare părinţilor.
În urma tuturor binefacerilor pe care le făcea, Sfântul Arsenie nu primea niciodată bani şi nici măcar nu-i lua în mână. El spunea: credinţa ortodoxă nu este de vânzare. Cuviosul Arsenie de asemenea nu primea nici daruri. Un turc i-a adus numeroase daruri drept mulţumire fiindcă soţia lui a dobândit doi copii datorită rugăciunii părintelui. Părintele i-a spus pe un ton aspru: Eu nu adun daruri, n-ai săraci în satul tău? Dă-le lor. Cei care doreau să lase ceva se duceau în biserică unde era o firidă unde lăsau darurile lor acolo, de unde săracii veneau singur şi îşi luat cât le trebuia. Nu luau mai mult de frică să nu-i pedepsească Dumnezeu.
Miercurea şi vinerea, părintele se zăvora în casa lui simplă, dar curată. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara, până la trei dimineaţa, iar în sărbători se prelungea până dimineaţa şi se termina cu Sfânta Liturghie. Acestea le făcea şi fie biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Maicii Domnului sau a Sfinţilor Mucenici Varasihie şi Iona. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur şi la Sfântul Mucenic Gheorghe.
Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Arsenie şi cu darul înaintevederii. Astfel a proorocit cu mulţi ani înainte de a pleca în Grecia că, vor merge acolo, că el va trăi 40 de zile şi va muri, iar satul lor se va împrăştia. De asemenea a prevestit şi anii grei al celui de-al doilea război mondial şi ai războiului civil din Grecia
La 14 august 1924 au plecat spre Grecia şi au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. A slujit aici o liturghie de Înălţarea Sfintei Cruci şi apoi s-au dus în insula Corfu (Kerkira) unde a slujit două liturghii în biserica Sfântului Gheorghe şi, după o scurtă suferinţă, şi-a dat sufletul în mâinile Domnului la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.
A fost naşul şi părintele spiritual al cuviosului Paisie Aghioritul, cel care mai târziu cu mare râvnă a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioţi, care au trăit alături de Sfântul Arsenie, şi a strâns laolaltă toate mărturiile lor.
A fost canonizat în anul 1986 de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Prăznuirea sa se săvârşeşte la data de 10 noiembrie.

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/viata-sfantului-arsenie-capadocianul-147128.html

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

La Pasti


La Paşti
G. Coşbuc

Prin pomi e ciripit şi cânt,
Văzduhu-i plin de-un roşu soare,
Şi sălciile-n albă floare
E pace-n cer şi pe pământ.
Răsuflul cald al primăverii
Adus-a zilele-nvierii.

Şi cât e de frumos în sat!
Creştinii vin tăcuţi din vale
Şi doi de se-ntâlnesc în cale
Îşi zic: Cristos a înviat!
Şi râde-atâta sărbătoare
Din chipul lor cel ars de soare.

Pe deal se suie-ncetişor
Neveste tinere şi fete,
Bătrâni cu iarna vieţii-n plete,
Şi-ncet, în urma tuturor,
Vezi şovăind câte-o bătrână
Cu micul ei nepot de mână.

Prodicos din Chios


Prodicos din Chios (cca. 460 i.Hr.)

Un alt sofist vestit este Prodicos din Chios, cunoscut pentru studiile pe care le-a facut in legatura cu sensul cuvintelor(sinonimica) si din aceasta cauza el a fost deseori ironizat de catre Platon pentru pedante­ria lui. Prodicos a fost insa un iscusit retor si autorul cunoscutei para­bole "Heracle la rascruce", ce are un accentuat caracter moral-pedagogic. Heracle are de ales intre o viata virtuoasa si alta plina de placeri ale simturilor, el se hotaraste, in ciuda amagiri­lor celei din urma, pentru cea dintii, la sfirsitul careia se afla fericirea.

N.B.


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-cosmologica/prodicos-chios-71730.html

joi, 13 noiembrie 2014

Umbra lui Dumnezeu



Umbra lui Dumnezeu
Lucian Blaga

Umbra lui Dumnezeu e tot ce vezi,
ce-n spaţiu se desparte şi s-adună,
pământ e ea, şi prund şi undă,
un drum cu călătorul dimpreună,
fântână adăpostind o lună.
Umbra lui Dumnezeu e mai vârtoasă în lumină,
mai grea ca alte umbre. Şi nu-ţi scapă.
Şi poţi s-o strângi sub chip de holdă şi grădină.
Şi poţi s-o bei în chip de apă.

Prietenul crocodilului



Prietenul crocodilului

O fetita de vreo noua ani, pe nume Irina avea o pasiune speciala pentru animale. Si despre fiecare in parte stia cate ceva, ba adunase poze cu ele pe care le tinea intr-un bloc de desen. Cand si cand, fatuca deschidea blocul de desen si desena animalul uitandu-se la pozele pe care le avea colectionate. Dupa ce desena animalul respectiv scria intr-un colt ceva, asa ca o scurta caracterizare. Ea scrisese la animalele mici si blande cuvintele: "bun” si "foarte bun”, la animalele un pic mai mari: "bun”; "si bun si rau” sau "rau”, numai la crocodil scrisese: "cel mai rau”.
Mama sa vazu aceasta si rase un pic in sinea ei, dar apoi dori sa vorbeasca cu fetita:
- Irinuca, mama, de ce ai scris tu la celelalte animale "bun”, "rau” si numai la crocodil ai scris "cel mai rau”?
- Pai mami, cum sa-ti zic, am citit despre crocodil ca nu are mila de niciun animal, ca sfasie cu coltii sai chiar si fiintele neajutorate si oamenii.... Este lacom si mananca orice animal se apropie de el...
- Irina mama, sa stii ca tot ce este pe pamant este creat de Dumnezeu. Si sa mai stii ca dupa ce Dumnezeu a facut lumea, a privit si a spus ca sunt bune toate, deci si crocodilul este bun...
- Cum adica sa fie crocodilul bun, daca e cel mai rau?
- Oare tu nu stii fata mea, ca toata lucrarea lui Dumnezeu este minunata si ca poti vedea puterea Lui si-n punctuletele de pe spatele unei gargarite. Hai sa-ti povestesc ceva ce tu nu stii! O sa-si povestesc despre prietenul crocodilului.
- Cum adica...prietenul crocodilului!? se mira fata.
- Da! Cum auzi! Inca din cele mai vechi timpuri crocodilul a avut un prieten de care este nedespartit. Iar pe acest prieten il cheama pluvianul egiptean, o pasare neinfricata, care atunci cand crocodilul sta tolanit la soare, cu falcile larg deschise, pe malul unui lac sau al unui rau, intra in gura lui si-i curata dintii de toate resturile de carne, asa, ca cel mai priceput dentist. Si sa vezi minune, caci in burta crocodilului se gasesc si pene ale pasarilor, dar el niciodata nu se atinge de acest prieten al lui – pluvianul. Si ca minunea sa fie deplina, pluvianul nu se ospateaza si apoi pleaca, el este cel mai bun pazitor al vietii crocodilului, caci daca vede sau simte vreo primejdie, incepe sa scoata tipete ascutite. Crocodilului ii este destul sa auda aceste tipete ca dintr-o zvacnitura se si arunca in apa, pentru a nu cadea prada altor animale sau omului. Iar daca pana si crocodilul se teme, inseamna ca nu el este cel mai rau.
- Eu mama, am inteles din asta ca si crocodilul este capabil de dragoste, caci daca nu ar tine la aceasta pasare ar manca-o...
- Foarte bine ai inteles! Dumnezeu a lasat legi in natura care noua oamenilor ne scapa uneori, tocmai fiindca sunt legi puse dupa negraita lui Intelepciune.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/prietenul-crocodilului-123274.html

marți, 11 noiembrie 2014

Sfantul Varlam Hutinski



Sfântul Varlaam Hutinski este prăznuit pe 6 noiembrie. Sfântul Varlaam Hutinski a trăit în secolul al XII-lea. Parinții săi, Mihail și Ana, oameni bogați din Novgorod, dar cu evlavie mare și-au botezat pruncul Alexie și l-au crescut sădind în inima lui semințele virtuților. Aflat sub influența părinților virtuoși, Alexie se îndeletnicea din fragedă vârstă cu postul și rugăciunea, mergând la biserică și citind Scripturile.
S-a retras la Mănăstirea Lisich, care se afla în apropierea orașului, când era încă foarte tânăr, fiind tuns în monahism și primind numele de Varlaam. Mai târziu, după moartea părinților, Varlaam a împărțit totul săracilor și s-a retras pe un deal singuratic pe malul râului Volkov, aflat la zece vestre de Novgorod, într-un loc numit Hutinski.
Sfântul Varlaam a dus o viață solitară, dură, făcând rugăciuni neîncetate și ținând post aspru. El a fost un ascet foarte râvnitor în lucrările sale; își tăia singur lemnele pentru foc din pădure și lucra pământul din jurul chiliei, îndeplinind astfel porunca Domnului „Cine nu lucrează nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10).
Curând, călugărul a fost cunoscut în toată țara și au început să vină la el pentru sfătuire și binecuvântare conducători, nobili și oameni obișnuiți, unii dintre ei cerând chiar permisiunea de a rămâne împreună cu monahul îmbunătățit.
Printre sfaturile pe care Sfântul Varlaam le oferea ucenicilor era: „Copiii mei, feriți-vă de orice fel de nelegiuire, de invidie sau de calomnie. Abțineți-vă furia și nu dați bani cu camătă. Feriți-vă de judecata nedreaptă. Nu jurați fals și nu vă satisfaceți poftele trupului. Fiți blânzi întotdeauna și suportați toate lucrurile cu dragoste - care este începutul și rădăcina a tot binele.”
Numărul celor ce doreau să rămână lângă Sfântul Varlaam creștea și pentru aceasta a fost construită o biserică ce poartă hramul Schimbarea la Față a Domnului, fondând totodată Mănăstirea Hutinski. Dumnezeu văzând nevoința dreptului, l-a învrednicit pe Varlaam cu darul înainte vederii și săvârșirea de minuni.
Atunci când zilele sfântului se apropiau de sfârșit, după planul lui Dumnezeu a venit de la Constantinopol ieromonahul Antonie - contemporan și prieten al sfântului. Văzându-l, Sfântul Varlaam i-a spus: „Dragul meu frate! Dumnezeu a binecuvântat această mănăstire. Acum a venit vremea ca să las această mănăstirile în mâinile tale, veghează asupra ei și îngrijește-te de ea. Deși cu trupul eu te părăsesc, cu duhul voi fi mereu cu tine.”
După aceasta, sfântul a chemat frații și le-a dat ultimele instrucțiuni, poruncindu-le să păstreze credința ortodoxă și să trăiască permanent în smerenie.
Sfântul Varlaam, starețul Mănăstirii Hutinski, a adormit în Domnul pe 6 noiembrie 1192. Auzind de adormirea sfântului, Arhiepiscopul de Novgorod însoțit de un sobor de preoți și monahi a venit pentru a înmomânta cu cinste trupul cuviosului. În timpul înmormântării Sfântului Varlaam mulți bolnavi s-au vindecat în mod minunat, dar minunile nu s-au oprit aici: de-a lungul timpului, numeroase minuni s-au săvârșit la mormântul sfântului, minuni ce au condus la canonizarea lui.
În secolul al XV-lea, s-au descoperit moaștele întregi și nestricate ale sfântului Varlaam Hutinski. Mentionam ca in practica slavonă, Sfântul Varlaam este pomenit în timpul Proscomidiei împreună cu Sfinții Cuvioși care au strălucit prin ascetismul lor. (a șasea părticică)


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-varlaam-hutinski-147108.html

duminică, 9 noiembrie 2014

Indemn



Îndemn
I. Nistor

Dacă-ţi iese pe cărare
O furnică, n-o călca
Doar şi tu poţi fi asemeni
În cărarea altora.

Nu strivi firul de iarbă,
Nici plăpânzii ghiocei
Ce-ţi străjuiesc drumul vieţii,
Căci şi tu poţi fi ca ei.

Tot ce este viu sub soare
Fie insectă sau floare,
Ori pasăre zburătoare
Vrea aer, apă şi soare.

Dacă tu nu le poţi da,
Cel puţin nu le lua!

Să nu provoci, ţi se cere,
Nici lipsuri şi nici durere.
Ci, dimpotrivă, creştine
Fă bine la orişicine!

Rugaciunea mamei



Rugăciunea mamei
Teodor Castrişanu

Copilaşi din toată lumea, ştiţi voi cum se roagă mama
Pentru voi în orice seară? Nu ştiţi? Sigur! N-aţi luat seama
Când cu ochii plini de lacrimi, la icoana Maicii sfinte
Îşi şopteşte-n blânde şoapte rugăciunea ei fierbinte.

Uite-aşa grăieşte dânsa: " Maică sfântă, Preacurată,
Vezi-i ce frumos dorm dânşii?...Ei îmi sunt averea toată.
Pentru ei din greu mă zbucium, pentru ei trăiesc în lume
Şi îndur atât noianul de dureri fără de nume!

I-am culcat şi-acum spre tine vin ca ei să nu mă vază
Şi te rog, Măicuţă sfântă, să cobori o blândă rază,
Raza bunătăţii tale, pe frumoasele lor plete,
Ca să n-aibă vise rele şi nici pleoapele muiete.

Şi le-adu în suflet raiul liniştit al vieţii tale
Şi mi-i fă ca-n zori de ziuă, când o fi ca să se scoale
Să-i văd blânzi, cuminţi şi veseli, îndreptând spre mine paşii
Cum i-ndreaptă către tine, colo-n cer, sus, îngeraşii"

vineri, 7 noiembrie 2014

Izbucul Tauz si Cascada Varciorog (Transilvania)

Izbucul Tauz si Cascada Varciorog (Transilvania)

*CAI DE ACCES
DN 75 Campeni Albac-Lunca

Izbucul Tauz
Izbucul Tauz sau Izbucul de la Moara lui Filea este situat tot in Garda de Sus .La suprafata izbucul este de un albastru semitransparent ,in adancime acesta ascunzand un real univers subacvatic care se rasfira in rocile de calcar Izbucul Tauz este in prezent cel mai adanc sifon cunoscut din Romania avand o lungime totala de 424m si adancimea maxima de 85m

Cascada Varciorog
In peisajul rapitor al Vaii Varciorog se ascunde Cascada Varciorog situata la o altitudine de 1090m ,intr-o zona de un farmec aparte .Cascada are o inaltime de 15m si este de o frumusete deosebita ,acest colt de natura fiind intregit de padurea de molizi si brazi care o inconjoara.

Bibliografie:"Transilvania-Trasee turistice in zonele naturale
de recreere si agrement din Transilvania-Mandri de Romania"

06 noiembrie 2014

Ada Giulia Marginean



 

luni, 3 noiembrie 2014

In ziua de Paste



În ziua de Paşte
Elena Farago

Toţi copiii azi se-mbracă
Cu ce au ei mai frumos,
Şi părinţilor le cântă:
Învierea lui Cristos.

Şi la masă ciocnesc astăzi
Toţi copiii cei cuminţi
Ouă roşii şi pestriţe,
Cu iubiţii lor părinţi.

Toţi copiii azi sunt darnici
Căci ei ştiu că lui Cristos
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.

Şi copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau
Cozonaci şi ouă roşii
La copiii care n-au.

Ma rog



Mă rog
Mihai Beniuc

Mă rog la floarea de cireş,
Mă rog la frunza de măceş,
Mă rog la spicul grâului:
Dă-i omului tot ce-i frumos.
Dă-i gânguritul cel duios
Al porumbeilor pe ram,
Dă-i boare de parfum prin geam;
Dă-i dorul de-a umbla prin munţi,
Cu zori şi cu zăpezi pe frunţi,
Cu flori pe cărărui, pe stânci,
Cu vulturi peste râpi adânci;
Dă-i pâinea albă lângă vin
Şi peste casă cer senin
Şi frate bun şi bun vecin
Şi somnul noaptea fără chin;
Dă-i chipul din izvor curat
În care şi-a astâmpărat
Şi setea şi obrazul cald
În drumul lui către înalt.

Mă rog la toate câte sunt
Să fie bine pe pământ.

duminică, 2 noiembrie 2014

Thrasymachos din Calcedon



Thrasymachos din Calcedon (sec. V i.Hr.)

Thrasymachos este cunoscut ca un retor vestit. Platon il descrie ca pe unul care apara dreptul celui mai tare . De asemenea Thrasymachos se mai ocupa cu psihologia afectelor si cu marea importanta pe care acestea o au in determinarea vointei. Thrasymachos face apologia dreptului celui mai tare. Iata cum de­monstreaza el aceasta idee - asa cum ne relateaza Platon in "Statul" Cartea I - cine actioneaza just si drept are numai paguba, dimpotriva cel care actioneaza nedrept si injust are numai folos si favoruri si cistig. De aceea acela care savirseste nedreptatea in stil mare, inselind pe con­cetatenii sai, jefuind templele si calcind in picioare interesele semenilor sai, asadar tiranul, este cel mai fericit si mai de invidiat. Thrasymachos afirma ca aceasta este o lege a naturii, ca cel mai puternic - fiindca acesta este si cel mai bun - sa exploateze pe cel mai slab.

N.B.

Sfantul David din Ewia



Sfantul David din Evvia este praznuit pe 1 noiembrie. Cuviosul David din Evvia este unul dintre cei mai mari sfinţi făcători de minuni. A fost numit "Bătrânul" încă din tinereţea sa, datorită sporirii sale duhovniceşti. I s-a spus "copilul Înaintemergătorului" datorită legăturii strânse pe care a avut-o cu Sfântul Ioan Botezătorul, care i s-a arătat de multe ori, în chip minunat, încă din fragedă copilărie, şi l-a călăuzit pe scara desăvârşirii.
Cuviosul David s-a născut în anul 1591, în satul Gardiniţa din Locrida. Tatăl său, care era preot, îl lua cu el la sfintele slujbe. De multe ori copilul era văzut stând în faţa sfintelor icoane. Cel mai mult stătea în faţa icoanei Sfântului Ioan Botezătorul, de care se simţea atras în chip deosebit. Înainte de a împlini doi ani, când a fost întrebat ce îi place cel mai mult la biserică, a răspuns: "Tronul lui Iisus Hristos, ochii Maicii Domnului şi aripile Sfântului Ioan Botezătorul". Aceste cuvinte le-au atras atenţia părinţilor săi, care şi-au întărit convingerea că David era un copil ales de Dumnezeu pentru o slujire înaltă.
Cea mai tulburătoare întâmplare din copilăria sa a avut loc când avea numai trei ani. Într-o zi de marţi, dimineaţa, Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat în somn şi l-a întrebat: "Vrei să vii în casa mea?" "Unde este casa ta? Eu ştiu că stai în biserică, în icoana ta", a spus micul David. "Am şi casă. Urmează-mă şi vei vedea", i-a cerut Sfântul Ioan. Apoi l-a luat de mână şi l-a dus în afara satului, unde era o bisericută cu hrarnul său. Când a ajuns în faţa icoanei sale, Sfântul Ioan a intrat în chip minunat în icoană, iar apoi i-a spus că tatăl său va veni sâmbătă să îl ia.
Familia micului David, negăsindu-l, s-a îngrijorat. Preoteasa a fost aproape să îşi piardă minţile. Sâmbăta, părintele a venit cu credincioşii să facă Sfânta Liturghie în biserica Sfântului Înaintemergător, nădăjduind că ocrotitorul bisericii îi va ajuta să îl regăsească pe David. Mare a fost bucuria preotului, mare a fost bucuria preotesei şi a celorlalţi oameni când l-au găsit pe copil stând în biserică, cu faţa luminată şi ochii strălucitori. După această întâmplare, David şi-a sporit evlavia faţă de Sfântul Ioan. Mergea în biserica lui şi stătea ore întregi în faţa icoanei sfântului, vorbind cu el.
La vârsta de patru ani, copilul a învătat să citească, iar la cinci ani a început să cerceteze cărţile de cult, deşi slujbele erau scrise în greaca veche. Luminat de Dumnezeu, la vârsta de opt ani putea tâlcui toate cărţile de cult, fiind atras mai ales de imnele Sfântului Ioan Damaschin. Îşi petrecea mult timp cercetând Epistolele Sfântului Apostol Pavel şi Faptele Sfinţilor Apostoli.
La vârsta de cincisprezece ani, când chemarea spre o viaţă de post şi nevoinţă era din ce în ce mai limpede pentru tânărul David, Dumnezeu l-a chemat în chip minunat pe calea cea îngustă. Sfântul Ioan Botezătorul i s-a arătat, cerându-i ca a doua zi, după Sfânta Liturghie, să plece să îşi găsească povăţuitorul duhovnicesc. Părăsindu-şi familia, David l-a întâlnit pe părintele Acachie, un rugător şi un postitor ajuns la mari măsuri duhovniceşti.
Vreme de câtiva ani de zile, trăind la mănăstirea părintelui Acachie, în Magnisia, David a primit tunderea monahală şi a primit ascultarea de a avea grijă de biserică. A strălucit prin virtuţile şi înţelepciunea sa, şi pentru aceasta a primit şi numele de "David Bătrânul".
Din Magnisia, ucenicul şi povăţuitorul său au plecat la mănăstirea Ossa, unde călugării au fost atât de impresionati de vietuirea Cuviosului David, încât au vrut să le fie îndrumător duhovnicesc. După ce Cuviosul David a fost hirotonit diacon, a slujit acolo vreme de trei ani, având multă râvnă pentru cele sfinte. Apoi au plecat mai departe, pentru că părintele Acachie voia să găsească noi pilde de virtute pentru ucenicul său. Au mers împreună în Sfântul Munte Athos şi au trecut pe la mănăstiri, pe la multe schituri, cercetând mulţi părinţi cuvioşi. Apoi părintele Acachie l-a lăsat pe Cuviosul David să îşi aleagă un loc în care să vieţuiască. Şi acesta a ales Marea Lavră, Lavra Sfântului Atanasie Athonitul.
În timp ce părintele David se nevoia acolo, părintele Acachie s-a dus la Constantinopol. Acolo, patriarhul ecumenic i-a cerut să accepte rangul de mitropolit şi, după aproape doi ani, a fost hirotonit ca mitropolit de Navpact şi Arta. După hirotonie, mitropolitul Acachie a trimis o scrisoare prin care i-a cerut stareţului Marii Lavre să îl trimită la el pe părintele David. Când cei doi s-au reîntâlnit, mitropolitul i-a mărturisit că vrea ca părintele să primească hirotonia întru episcop. Dar a fost refuzat cu fermitate şi, văzând aceasta, mitropolitul Acachie s-a hotărât să îl hirotonească preot. După hirotonie, părintele a ajuns sfătuitorul mitropolitului şi duhovnic al tinerilor care îşi doreausă ajună preoţi.
Fiind apropiat de mitropolit, Cuviosul David nu s-a sfiit să îi atragă atenţia asupra anumitor lucruri rele pe care le făceau unii preoţi. Şi făcea aceasta doar pentru că îşi dorea îndreptarea lucrurilor, nu pentru că ar fi fost clevetitor. La un moment dat, când i s-a plâns mitropolitului de starea de decădere a unei mănăstiri, Mănăstirea Vernicova, a primit ascultarea de egumen acolo, tocmai pentru a încerca să pună lucrurile în ordine.
În timp ce se lupta cu năravurile unor monahi care erau tari în cerbice şi nu voiau să renunţe la patimile lor, Cuviosul David a trecut printr-o încercare foarte grea. Vrăjmaşul diavol, nesuferind rugăciunile lui, a încercat să îi ia viaţa. Nişte copii greci trăiau în casa unui turc bogat, care avea drept de viaţă şi de moarte asupra lor. Când au reuşit să fugă de acolo, turcii au căutat cât au putut să afle cine îi ajutase pe copii. Li s-a spus că vinovatul era Cuviosul David, care era cunoscut nu doar pentru iubirea faţă de Dumnezeu, ci şi pentru faptul că îşi iubea neamul din care făcea parte. Venind turcii la mănăstire, l-au prins pe părinte şi l-au supus la tot felul de chinuri, după care l-au aruncat în temniţă. Apoi l-au spânzurat cu mâinile în sus, lăsându-l abia viu. Din grija unor creştini mai înstăriţi, care au dat bani guvernatorului de acolo, Cuviosul David a fost eliberat. Dar apoi, fiind apăsat de gândul că poate chiar unul dintre călugării săi nevrednici îl dăduse pe mâna turcilor, nu s-a mai întors la mănăstirea Vernicova, ci a plecat spre Evvia, insula în care se născuse.
Ajungând aproape de insulă, a rugat un barcagiu să îl treacă spre Evvia, dar barcagiul, văzându-l cu rasa ponosită şi ruptă, a refuzat. Atunci, Cuviosul David şi-a întins rasa pe apă şi a mers pe ea ca pe o plută, sub privirile barcagiului, care şi-a dat seama că în faţa sa se află un om cu viată sfântă.
În insula Evvia, cuviosul s-a oprit aproape de Rovies, lângă o biserică veche, care avea hramul Schimbarea la Faţă. Agăsit o peşteră în apropiere şi a trăit acolo vreme de doi ani. Când, după aceea, un tânăr cioban i-a cerut să îl primească ucenic, sfântul s-a gândit să ridice o mănăstire. Pentru că în acel loc apă se găsea foarte greu, cuviosul s-a rugat lui Dumnezeu să facă o minune şi să izvorască apă, pentru a se putea construi mănăstirea. Prin minune dumnezeiască, în locul în care cuviosul a lovit cu toiagul într-o piatră mare, a doua zi, când piatra a fost mutată, a izvorât apa.
După această minune, Cuviosul David şi-a luat ucenicul, pe care îl călugărise, şi au plecat să strângă banii de trebuinţă pentru construirea mănăstirii. Au călătorit prin Ţara Românească, Moldova, şi au ajuns până în Rusia. Peste tot au găsit oameni care s-au oferit să îi ajute. Şi toate cele primite au fost trimise în Evvia, fiind puse într-un buştean care fusese găurit pe dinăuntru. Prin minune dumnezeiască, buşteanul a plutit până la ţărmul Evviei şi toate cele strânse au ajuns cu bine la Cuviosul David.
După câţiva ani, acesta a ridicat mănăstirea şi a format o obşte destul de mare. Călugării, folosindu-se de exemplul cuviosului, încercau să îl urmeze în nevointe. Faima mănăstirii s-a răspândit în toate părţile, şi mulţi oameni alergau la sfântul stareţ pentru a-i cere cuvânt de folos sau pentru a se spovedi. Cuviosul le vorbea mult despre importanţa spovedaniei şi a luptei cu păcatele, şi oamenii găseau în el doctorul potrivit pentru bolile lor sufleteşti.
O mare minune săvârşită de Cuviosul David înainte de trecerea sa la Domnul a avut loc în satul Disto. Când a trecut pe acolo, credincioşii, cunoscându-i îndrăzneala către Dumnezeu, l-au rugat să facă o rugăciune pentru ei, ca să scape de mulţimea de ţânţari care îi necăjeau tot timpul. După ce cuviosul s-a rugat în genunchi, împreună cu credincioşii, Dumnezeu nu numai că a izgonit ţănţarii, ci a şi secat mlaştinile din jurul satului, spre bucuria tuturor.
Cu trei zile înainte de sfârşitul vieţii sale pământeşti, cuviosul le-a vorbit monahilor din obştea sa despre faptul că Dumnezeu îi descoperise ziua în care va muri. Apoi, a treia zi, după ce i-a încurajat să rămână statornici făgăduinţelor monahale, sfântul şi-a dat ultima suflare. Dar, prin moartea sa nu s-a îndepărtat de obştea sa şi de cei care îl cunoscuseră, ei, primind har de la Dumnezeu, i-a ocrotit, ajutându-i prin mulţimea de minuni pe care le-a săvârşit.
Pentru rugăciunile Cuviosului David din Evvia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Viaţa. Minunile. Acatistul Cuviosului David din Evvia, Editura Egumeniţa

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-david-evvia-147023.html

miercuri, 29 octombrie 2014

Baiatul care a alungat albinele



Baiatul care a alungat albinele

Un baiat cam de opt ani il vazu intr-o zi pe un vecin cum alunga niste viespi dintr-o scorbura cu ajutorul unei faclii. Crezand ca vecinul lui face un lucru bun si pentru ca de obicei copiii imita comportamentul celor mari, micutul se duse, gasi un bat mai gros, infasura la un capat o carpa pe care o inmuie apoi in gaz, ii dadu foc carpei si merse apoi spre stupul din fundul gradinii casei unde locuia el cu parintii sai. Se duse chitit sa alunge albinele si fu cat pe aici sa se intample un dezastru, adica el sa strice acel cuib, numai ca tatal sau il vazu la timp si-l opri:
- Hei ce faci tu aici? intreba tatal baiatului stingand repede faclia si indepartand cum putea fumul...
- Pai fac ce am vazut ca face vecinul, alung albinele!...
- Hei mai Stefanel, tu esti de acum mare! Tu nu stii care e diferenta dintre o albina si o viespe?
-....
- Acel vecin alunga niste viespi, nu albine, continua tatal. Oare nu-ti place mierea cand o mananci dimineata pe felia de paine cu unt?...
- Ei cum nu!? spuse copilul.
- Pai daca iti place, sa intelegi ca albinele acestea sunt ca si parte din familia noastra si trebuie sa avem grija de ele si sa le pretuim, fiindca si ele au grija de noi si ne dau mierea de care avem nevoie...
- Eu am zis ca nu fac prea mare rau. Ce musca nu o omoram? Mi-am zis ca si albina este o musca, dar un pic mai mare si mai galbena...
- Eiiiiiiii, ia stai tu aici un pic sa-ti spun niste lucruri despre insecte ca vad ca inca nu le stii pe toate...
-...
- Si viespea si musca si albina, toate au rolul lor, fiindca Dumnezeu le-a lasat pe pamant cu un rost si cu o misiune...
- Ce stie ca faca albina, zise micutul un pic obraznic, bzz bzz si un pic de miere, atata tot!......
- Eeeeeeee nu e chiar asa, albina este regina insectelor, fiindca are daruri de la Dumnezeu care le arata ca sunt mai puternice si decat oamenii..
- Cum poate fi o albina atatica, mai puternica decat mine? intreba micutul aratand cu doua degete cat de mica este albina...
- Pai da! Stai sa vezi! In primul rand trebuie sa stii ca albina traieste intr-o comunitate alaturi de alte 20.000 sau chiar 40.000 de albine...Iar daca o albina din alt stup vine spre un stup strain aceasta este detectata, fiindca cele 20 000 actioneaza ca una si sunt asa de bine organizate incat ne fac de ras pe noi oamenii care de abia stim dupa nume cativa vecini. Sunt unele albine care au rolul de pazitor al stupului, si cum simt o albina straina, cum o alunga...Si inca ceva, aceste albine sunt albine-ostasi; daca cineva vrea sa strice stupul, asa cum ai incercat tu azi, ele ies primele la razboi, fiind gata sa-si dea viata pentru ca albina regina sa traiasca si sa duca specia mai departe...
-...
- Mai mult de atat, Stefanel draga, afla ca albinele stiu cat este ceasul....
- Eeeee, stiu! se mira copilul. Doar nu au ceas la mana!...
- Un om de stiinta punea in fiecare zi un borcan cu apa si zahar pe o masa langa un stup. Albinele isi faceau de lucru in jurul acelui borcan la ora douasprezece fix, nici mai devreme, nici mai tarziu...Fiindca dupa o ora aveau alt program, dupa alta ora faceau altceva... Albinele fac totul dupa un orar numai de ele stiut, dar foarte bine pus la punct...
- Asta chiar nu o stiam taticule!...
- Ei si nu ne oprim aici! Tu cate kilograme poti sa ridici asa cu bratele tale de copil?
- Pai o data am ridicat galeata de cinci litri plina cu apa, cand eram la mamaie...
- Ei bravo, dar sa stii ca albina este mai puternica si decat omul! Chiar si decat calul! Calul nu poate trage dupa el o greutate mai mare cu mult peste greutatea sa, pe cand albina poate tracta, adica poate duce dupa ea, o greutate de 20 de ori mai mare...
- Si toti oamenii stiu lucrurile astea pe care mi le-ai spus tu, taticule?
- Nu copilul meu, multi fac asa cum ai vrut tu sa faci, omoara musca, alunga viespile si fug de albine de frica intepaturilor, considerandu-le pe toate ganganii fara folos...
- Pai daca nu sunt ganganii, atunci ce sunt!
- O sa-ti raspund printr-o mica istorioara...Un imparat a dat ordin odata ca toate vrabiile din regat sa fie alungate sau impuscate, fiindca mancau din rodul pomilor, apoi vazand ca fructele sunt pline de viermi si de omizi a trimis slujitorii dupa vrabii taman peste ocean ca nu mai stiau ce sunt acelea fructe.
Si incheie tatal sau:
- Asadar sa pricepi fiu al meu ca si vrabia, musca, viespea, dar si albina au rolul lor in natura pregatit de la inceputul vremurilor de Tatal tuturor, de Creatorul a toate, adica de Dumnezeu. Sa intelegi ca albina nu e doar o ganganie, ci creatura a lui Dumnezeu...

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

Sursa:http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/baiatul-care-alungat-albinele-123275.html