joi, 27 octombrie 2016

Patimile lui Iisus




Patimile lui Iisus
de Maria Filipoiu

De Paștele iudeilor,
în vechiul Erusalim,
Împăratul evreilor
a permis păcat meschin.

A uneltit împotriva
lui Iisus din Nazaret.
La sărbătoare festivă
a fost prins și judecat.

Apostolii s-au îngrozit
de teama răzbunării.
Și rând pe rând l-au părăsit,
pe Domnul creștinării.

Cum Iisus a proorocit
la Cina Cea de Taină,
de la un apostol iubit,
sărut i-a fost prigoană.

Petru, mai mare-n apostoli,
de Iisus s-a lepădat.
Când cocoșul, până în zori,
și-a treia oară a cântat.

Apoi apostolul Iuda,
de frați creștini detașat,
prin fățărnicie crudă,
pentru arginți l-a trădat.

În zi de Miercurea Mare,
de șarpe-n suflet mușcat,
trădare a pus la cale,
Domnului, nou Împărat.

Mare discipol devotat,
mai credincios dintre toți,
cu sărut l-a întâmpinat,
pe Iisus predând la gărzi.

Până joi, de dimineață,
,,Mielul" a fost gata prins.
De-a fi lichidat din viață,
cum sfârșit'' i-a fost prezis.

Samsarii din acea vreme,
fără să chibzuiască,
și-au dus sufletu-n blesteme,
zicând, să-l răstignească.

Dintr-un lemn i-au făcut cruce
și de spate l-au legat.
Pe Golgota să și-o urce,
fără vină sau păcat.

Iar pe Dealul Căpățânii,
răstignit între tâlhari,
l-au batjocorit stăpânii
de trădători mercenari.

Chinuit în răstignire,
coroană de spini i-au pus.
Să-i mărească pătimire
Împăratului Iisus.

Cu piroane în picioare
și în mâini, așijderea,
se-ntuneca glob de soare.
Să nu-i vadă durerea.

Curgeau lacrimile Maicii
de-a Fiului durere,
udând rădăcina crucii
și cerând îndurare.

Mercenarii au hotărât,
când și-a dat duh de viață,
de pe cruce l-au coborât.
Cu mulți străjeri de față.

L-au pus într-o criptă de morți
și i-au pus pază bună.
Să nu deruteze pe toți,
rătăcirea din urmă.

Dar paznicii când au văzut
mormântul gol, au strigat,
cât puterile i-au ținut:
Vai, Hristos a înviat!
...........................................
Iuda, de ciudă c-a trădat,
arginții i-a aruncat,
sub creangă de copac uscat.
De care s-a spânzurat.

De Iuda și-a lui ispravă,
mai mulți înțelepți au spus,
că nu-i faptă mai mârșavă
ca trădarea lui Iisus.

Iuda, trădător a murit.
Dar trădarea a rămas
și Pământul a-mpânzit.
Să crească-n suflet trufaș.

Din vol. "Tradiții creștine și ritualuri populare românești"

luni, 17 octombrie 2016

Blestemele lacului Cincis

Lacul Cincicis a intrat in folclorul local prin mai multe legende nascocite de localnici,dupa ce,la inceputul anilor 1960 ,cinci sate de pe valea Cernei au fost stramutate pentru a face loc ,amenajarii hidrografice .De atunci valea in care se aflau vechile asezari :Cincis-Cerna,Valea Plostii,Baia lui Crai,Moara Ungurului si Ciuleni a fost inundata pentru a fi creat lacul artificial ce urma sa devina principala sursa de apa a Hunedoarei si a combinatului siderurgic din municipiu.Unele relatari aratau ca lacul ar fi bântuit de suflete mortilor din cimitirele inghitite de apa,ca aici s-au inecat oameni in fiecare an,iar cadavrele nu au mai iesit la suprafata,ca animalele nu se apropiau sa bea apa din lac,iar pe fundul acestuiasunt serpi imensi si chiar caracatite.Un caz straniu ,petrecut in urma cu câtiva ani ,a alimentat imaginatia localnicilor .Un copil pe nume Paul Bârna s-a inecat in apele lacului ,iar trupul nu i-a mai fost gasit .Alti vizitatori ai lacului au sustinut ca au fost martorii unor intâlniri cu forte extraterestre.”Cincisul era predominat de un noian de credinte si superstitii,care stapâneau intreaga viata spirituala a cincisenilor .Oamenii erau urmariti de ideea ca anumite forte supranaturale le conduc viata ” se arata in monografia satului.

Sursa:Replica ,13-19 Octombrie 2016 ,Nr.718

marți, 11 octombrie 2016

Caracterizarea formei interioare a sufletului grecului antic in epoca socratica-platonica



Caracterizarea formei interioare a sufletului grecului antic in epoca socratica-platonica

Conceptul de "forma interioara" este, dupa cum ne relateaza W. Kinkel, o creatie a lui Goethe si W. von Humbold, prin care aces­tia stabilesc o lege, datorita careia sufletul reprezinta un stil, pe care apoi il realizeaza aevea in forme externe. Asa ca, daca se aplica acest concept la totalitatea creatiilor unui popor sau a unei epoci culturale, atunci, prin "forma interioara" se intelege profilul spiritual al unei epoci.
Kinkel este de parere ca, in aprecierea pe care o facem cu privire la creatiile unui popor, nu trebuie sa se aiba in vedere numai ceea ce a realizat acesta, ci mai ales ceea ce a nazuit sa realizeze. Si, dupa W. von Humbold, Winkelmann si Schiller, grecii antici au nazuit sa cultive un om, al carui suflet sa formeze un cosmos armonic, atit in ceea ce pri­veste corpul cit si sufletul. Caci idealul educatiei in Grecia antica era imbinarea armonica intre bine si frumos in sufletul omului, sau, cu o expresie greaca, "kalokagatheia", ceea ce inseamna cultivarea cit mai desavirsita a corpului cit si a sufletului, asa incit acestea sa formeze un "cosmos".
Desigur, grecii antici au avut si metehne, dar trebuie sa recunoas­tem ca ei au fast miscati de o nazuinta arzatoare, de a realiza aevea acest ideal al omului dezvoltat armonic. "Grecii antici n-au fost zei si nici prototipuri eterne pentru timpuri eterne, dar in sufletul omului grec traia nazuinta spre divin", zice Kinkel. Iar Goethe afirma ca, dintre toate popoarele lumii, poporul grec a fost acela care a visat visul vietii cel mai frumos. De aceea ne ocupam, in cele ce urmeaza, cu forma spiri­tualitatii antice grecesti, pentru a putea intelege mai bine conceptia filo­zofica a unui Socrate, Platon si Aristotel.
Pentru a intelege forma interioara a sufletului antic elin, istoricul filozofiei trebuie sa-si indrepte ochiul spre Atena in cea mai inflori­toare epoca a acesteia. in clipa in care el va face acest lucru, va recu­noaste cit de adevarate sint cuvintele pe care le-a spus despre Atena cel mai mare om politic al antichitatii grecesti, Pericle, cind acesta zice si : "cu un cuvint spus, eu zic ca orasul nostru reprezinta o scoala a cultivarii spirituale pentru intreaga Grecie". Atena era intr-adevar, in epoca despre care vorbim, cu adevarat centrul intregii vieti spirituale pentru intreaga Grecie. Sculptori, poeti, savanti si filozofi din toate colturile si orasele Greciei se adunau in Atena, pentru ca numai aici se gasea un pamint fertil - asadar libertatea - pentru o viata spirituala inalta.
Cine vrea sa inteleaga aceasta forma de viata interioara, trebuie sa inteleaga si viata politica a poporului antic grec din aceasta epoca. Aceasta din pricina ca politica este cea mai inalta forma, in care se poate realiza nazuinta morala a omenirii. De aceea si pentru noi spiritul mo­ral al unui popor isi gaseste expresia cea mai clara in forma lui statala. Ceea ce caracterizeaza viata politica a poporului antic grec este tocmai dragostea pentru libertatea politica a individului. Marii ginditori din aceasta epoca inteleg prin libertate autonomia spirituala a individului sau, cu un alt cuvint, legarea voita de o lege, fiindca aceasta da un sens adinc vietii. De aceea virtutea pe care o preamaresc aproape toti filozofii greci antici este "soprosyne", adica ceea ce inseamna a tine masura in toate lucrurile, fiindca intreaga viata a omului are nevoie de ordine, masura si armonie . De aceea Aristotel aseaza virtutea la mijloc intre doua extreme.
Oriunde ne indreptam privirile la opera de arta, la stiinta si viata politica a poporului grec antic peste tot descoperim nazuinta acestuia spre libertate, dupa masura, ordine si armonie. Este in aceasta privinta clasica educatia ce se da tineretului, prin care se cauta, dupa cum am spus, sa se realizeze unitatea desavirsita intre frumusetea fizica si spi­rituala. Prin jocuri, prin gimnastica, prin cultivarea spirituala, pedagogii greci cautau sa realizeze in sufletul tineretului ritmul si masura miste­rioasa a vietii. Jocurile olimpice ne stau ca o vesnica marturie a credin­tei, de care erau miscati grecii antici, ca ritmul, masura si armonia sint puterile ce trebuie sa stapineasca nu numai cosmosul, ci si viata omului. Prin aceste puteri viata omului devine un microcosmos. Caci prin aces tea viata sufleteasca primeste o forma interioara, "o eurhythymie" a vietii spirituale. De aici importanta mare pe care o aveau in educatia tineretului operele clasice ale unui Homer, Hesiod, Eschil, Sofocle si Euripide, fiindca se stia ca minunata regularitate a metricii acestora - a hexametrului - influenteaza cultivator si educativ asupra sufletului tineretului. La fel si opera marilor tragedieni greci .a caroi frumusete si inaltime morala avea scopul sa faca pe tinarul grec sa vada ca "in forma exterioara a operei de arta se exteriorizeaza numai forma inte­rioara a sufletului poporului" 192, si sa invete ca tragicul veritabil al vie­tii omenesti consta mereu : "in apunerea idealului marginit, in care eroul crede ca a prins ideea nemarginita"; fie vointa spre stapinire, ca in An-tigona lui Sofocle, fie idealul dreptatii omenesti, ca in Oedip, intotdeau­na cauzele apunerii si vina eroului se afla in inmarginirea acestor idei. Insa, prin moartea sa, eroul elibereaza ideea din legatura marginirii si cu aceasta el se naste in sufletul privitorului spre o viata eterna. Cine patrunde mai adinc in tragedia antica greaca ajunge la concluzia ca ros­tul acesteia este sa-l faca atent pe om, ca viata si destinul sau depind de masura corecta a acesteia, si de modul in care acesta a reusit sa im­bine ideea cu existenta sa, sau pus intre haos si cosmos, omul sa opteze pentru acesta din urma.
Ca si in arta, tot asemenea si in filozofia antica greaca, domneste aceeasi nazuinta dupa armonie. Filozofii antici greci au ajuns la conclu­zia ca universul reprezinta o armonie desavirsita. Empedocle funda­menteaza lumea pe corelatia ritmica dintre iubire si ura, iar pentru Democrit elementele fundamentale ale existentei se formeaza dupa legile geometriei, fara sa-l uitam pe Pitagora, care a vorbit, nespus de frumos, despre armonia sublima a sferelor. Dealtfel toti filozofii antici greci au fost chinuiti de problema salvarii sufletului uman de sub puterea amenintarilor haosului si ei cautau sa faca acest lucru cu ajutorul masurii, al proportiei si al armoniei.
Ca grecii antici ar fi si realizat acest ideal, nu se poate spune cu certitudine. Desigur ar fi fost important ca sa se intimple acest lucru, dar - cum se exprima Kinkel - "valoarea eterna a unui ins cit si a unui popor se masoara si dupa nazuintele si dupa nostalgia acestora dupa realizarea idealului si nu numai dupa cit au reusit sa realizeze in margi­nile clipei". De aceea, numai acela care va lasa sa influenteze asu­pra sa frumusetea si adevarul, ce au fost realizate in arta, morala si viata politica a grecilor antici, va intelege ceva din filozofia acestora. Caci abia acela care va simti nostalgia omeneasca, ce se reveleaza chiar in erorile, scaderile si metehnele lor, abia acesta va putea intelege si judeca corect spiritul antic grec. Asa este bunaoara cu nazuinta grecilor antici dupa glorie. Nazuinta dupa glorie este o caracteristica fundamen­tala a sufletului elin antic. De aceea Plutarh si zice : "Este de dorit ca tineretul sa devina, din cea mai frageda copilarie, sensibil pentru glorie, prin aceea ca acesta sa simta ca mustrarea este amara, in timp ce lauda este o bucurie". Din dragostea nemarginita pe care grecii antici o aveau pentru glorie se explica si divinizarea acelora care invingeau in jocurile olimpice.
Dar nazuinta si indragostirea de glorie putea sa duca si la o lucife-rica incredere de sine, la "hybris", ce ducea apoi la pacat impotriva masurii si urmarea era caderea iremediabila. Din aceasta pricina filo­zofii greci indeamna mereu la stapinirea de sine. Caci acestia intele­geau prin "hybris" nu numai autodivinizarea omului, ci si daca acesta gusta o fericire ce depasea masura, ce-i este harazita omului, fie din pri­cina ca cu aceasta trezea invidia zeilor. De aici credinta filozofilor greci antici ca ceea ce este nascut din spiritul marginit, este marginit si ca depasirea masurii, chiar si acolo unde acest fapt favorizeaza omenirea, atrage dupa sine cu necesitate nenorocirea individului, sau invidia zei­lor, oare pedepsesc pe oameni pentru indrazneala lor.
Alte doua metehne ale firii grecului antic au fost mania de a se lauda, fanfaronada, lingusirea si goana dupa elogiu. Achile, eroul, se lasa miscat de a lua parte la lupta numai prin lingusiri, iar zeii nu uita ca, atunci cind vorbesc cu Zeus, sa-l linguseasca. Razbunarea singelui isi are obirsia in aceste metehne, caci pentru grecii antici singele si su­fletul sint identice, sufletul fiind deci o substanta materiala. Socrate, Platon si Aristotel au combatut cu vehementa aceasta parere.
Dealtfel, avem date ca aproape nu exista nici o meteahna pe care sa n-o fi cunoscut grecii antici. "Pofta jafului (Iliada 6, 66), prabusirea in durerea cea mai fara de margini (Iliada 21, 272), razbunarea cea mai cum­plita (Odiseia 22, 152 ; Tucidide, V, cap. 116 ; Ajas al lui Sofocle, v. 110). Toate acestea apar ca in fata Doctorului Faust cele sapte pacate". Nu trebuie sa uitam ca grecului antic i se parea ca este ceva natural sa iu­beasca pe prieteni si sa urasca pe dusmani.
Dar cu toate metehnele lui, spiritul antic grec" a fost totusi miscat de nazuinta de a se ridica spre divin, spre mai bine, mai frumos si mai adevarat. in dezvoltarea lui acest spirit are si momente de decadenta, de crize, dar ceea ce ne minuneaza este faptul ca de fiecare data s-au ivit, in momentele de criza, spirite mari care au inteles ca ceea ce apune trebuie sa renasca intr-o forma si mai desavrsita. De aceea Nietzsche avea dreptate cind zice : "Fiecare elin mare da faclia intrecerii mai de­parte ; la fiecare virtute mare se aprinde o alta virtute si mai mare". Grecul antic se considera "ca fiind un madular al Cosmosului atit de unitar, din care el isi tragea seva si in care era prins si domeniul in­gust al Polisului. Pentru acesta universul nu era un haos, ci un cosmos, asadar un organism marginit, structurat in sine si singular. Lumea, atit in intregimea ei cit si in partile ei singulare, cit si pamintul, erau consi­derate de acesta a fi asemenea unor fiinte vii; totul era considerat ca fiind insufletit si viu, atit omul, animalul cit si planta. Un spirit urias, un "Odem", un suflet, "sufletul lumii" interpatrunde totul. Inauntrul acestui tot atoatecuprinzator omul este asemenea unei simple celule, ce este miscata de viata universala, el este un microcosmos, in care se re-oglindeste macrocosmosul si se repeta in structura sa. Aici exista desi­gur lupta, ura, vina, distrugere si intunecime, dar puterile contrare aces­tora suna in armonie. Armonia este principiul fundamental al conceptiei antice grecesti despre viata. Desigur ca - dupa cum mai aminteam - de aici nu se poate trage concluzia falsa ca grecul antic ar fi fost o fiinta desavirsita, care si-ar fi trait viata in liniste si suficienta. Dimpotriva, "fondul vietii acestuia il formau un surplus de energie, pasiune, ura si invidie si o intrecere nesfirsita intre diferitele triburi si oamenii singu­lari. De aceea trebuie sa subliniem faptul ca nici un popor n-a simtit si n-a stiut mai mult despre dizarmonia tragica a vietii si despre fortele subpaminitene ale existentei, asa cum a stiut poporul elin". De aici nostalgia acestuia dupa armonie, pe care el o concepea ca fiind o pro­portie asemenea celei geometrice. Armonia este un mijloc cu care ar­tistul continua procesul creatiei naturii. "Tu esti intelept si nu stii : mare este puterea proportiei geometrice la oameni si la zei", zice Platon. Armonia aceasta insa nu-si are originea in intimplator, ci intr-un principiu ordonator, in Ratiune, care este proprie atit universului, ca un principiu divin, cit si omului, ca un principiu uman : este Logosul etern gratie caruia este posibil si "cosmosul". Acest concept se afla in centrulfilozofiei antice grecesti: Logosul ca totalitatea si originea oricarei legi­tati universale. El este o unitate analogica si inseamna, vazut din con­sideratii etice, masura corecta, dinspre arta, forma desavirsita, dinspre cunoasterea naturii, proportia geometrica, dinspre religie, forta genera­toare de ordine a universului. Totul, atit omul cit si Dumnezeu, este gindit in filozofia greaca dinspre cosmos.

N. Balca


Sursa:http://www.crestinortodox.ro/religie-filosofie/perioada-antropologica/caracterizarea-formei-interioare-sufletului-grecului-antic-epoca-socratica-platonica-71701.html

duminică, 9 octombrie 2016

Eu,Hacheldamah...



Eu, Hacheldamah...
de Pr.Nicusor Stroe

Tot iadul s-a înfipt în Tine, tot, Hristoase,
cu tot ce cărnii i-a fost dat să-ndure;
şi viermuielii celei mai impure
i-a dat tot cerul inimii, cu gând şi oase.

N-a fost în Tine fir de păr sau geană,
pe care-n valuri de necurăţie
să nu cufunde-a iadului tărie,
de împărat, de rob, de-arhiereu, mireană.

Paharul şi Botezul în Tine au vărsat
ucigătoare drojdii din cupa putrejunii;
dar morţii-n care Mire nuntirii Te-au lăsat
i-ai prefăcut şi apa picioarelor şi nunii.

Pe mine, ucenicul iubitor de slavă,
care-Ţi urmează numai într-ascuns,
îngăduie-mă-n braţe, cu Mir de Sânge uns,
să Te coboare-n voia Romei voia-mi sclavă.

Dă-mi pe acest Străin, stăpânitor al lumii,
în mine să-L îngrop, -mormântul nou şi viu;
în Sâmbăta Tăcerii să rescriu
pogorâtor, zapisul din pântecele mumii.

Primeşte peste poate, cu preţ de rob vândut,
mormântul ce Te cheamă în grai de rit valah!
Primeşte,-ntru odihna-Ţi, inima-mi de-aşternut!
În mine, (între morţi întâiul), Străine, intră, în Hacheldamah!

Ruga de cainta


Ruga de cainta
de Maria Filipoiu

Candelă sufletească așteaptă lumină,
cu rugă ce se scurge-n roua din privire.
Când brațul tremurând la Tine se închină,
Doamne, să mă acoperi cu dumnezeire!

Să-mi luminezi cugetul, pe calea Ta să merg,
când ochii duc lumină în sufletu-mi pustiu!
Cu sufletul primenit la Tine să merg,
să dobândesc iertare, cât nu e prea târziu.

În lăcaș de suflet pune raza credinței,
să-mi lumineze gânduri spre slavă creștină
și să îndepărteze păcatul neputinței,
când calea spre voința Ta îmi e străină.

Călăuzește-mi spirit, să vină la Tine,
Iisuse Hristoase, Adevărul și Viața
să îmi arate Calea numai către bine.
Că Ție încredințez a vieții speranță.

Smerită mă îmbrac în haine de credință,
la Sfânta Judecată să vin cu chip smerit.
Să nu-mi fie prea aspră ultima sentință
că, nu ți-am urmat pașii, cum ar fi trebuit.

Să nu-mi pedepsești suflet, de nesocotința
ce mi-a întunecat calea spre lumina Ta,
azi îmi mustrez cuget și îi adopt căința.
Ca Tu să-mi binecuvântezi eternitatea.

Traditii de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Traditii de Sfantul Mare Mucenic Gheorghe
de Maria Filipoiu

Sărbătoare milenară
cu al primăverii dar,
aduce la noi în țară,
pe Sângeorz în calendar.

Credinței mărturisitor,
a fost supus torturii.
Războinic și biruitor,
a învins fiara urii.

Printr-o legendă vestită,
cheile vremii ține.
Slobozind Vara-nsorită,
Iarna o ia cu sine.

Câmpuri, spre recoltă bună,
cu aghiazmă se stroesc.
Dar și pomii pe coroană,
sperând că, mai mult rodesc.

La ușă, pelin se pune,
sau frunze de leuștean.
Că duhuri rele pot ține
la distanță, peste an.

An de an perpetuate,
tradiții populare
la sate sunt practicate
în Sfânta Sărbătoare.

vineri, 7 octombrie 2016

Pate de avocado


Ingrediente: Un avocado,o cana de grau incoltit,o roasie,o ceapa medie,2-3 fire marar,2-3 linguri seminte de canepa decorticate,2-3 masline,sare (Himalaya) dupa gust,ulei

Mod de preparare:Graul incoltit si roasia se mixeaza bine in blender pana la omogenizare .Avocadoul curatat se marunteste cu furculita,apoi cu blenderul, adaugandu-se peste crema rezultata din grau si rosie .Se pune ceapa tocata marunt,mararul,semintele de canepa si 2-3 linguri de ulei.Se sareaza dupa gust si se mai amesteca putin


                                                                   -*-
STIATI CA ...

Coriandrul este una din cele mai vechi plante medicinale din lume .Semintele sale au fost gasite in mormintele egiptenilor cu o mie de ani i.e.n.A fost folosita indeosebi in manastirile rusesti ,unde s-a extras ,prima data ,uleiul de coriandru .In vestul Europei ,calugarii capucini foloseau planta dupa retetele lui Galenius.

sâmbătă, 1 octombrie 2016

Întâlnirea cu Dumnezeu

Întâlnirea cu Dumnezeu 
de Maria Filipoiu

Din vremea când copil eram,
cu nostalgie mi-amintesc,
cum la biserică mergeam,
pe Dumnezeu să-l întâlnesc.

Ruga către cer să urce,
lângă bunici îngenuncheam.
La piept făceam semn de cruce,
icoană sfântă sărutam.

Îl rugam cu pietate,
la destinu-mi să vegheze.
Prin viaţă cât voi străbate,
rațiunea să-mi păstreze.

Cu atenţie sporită
ascultam la sărbătoare,
pilda-n verset ticluită.
Spre creştină învăţare.

Printr-o datină creștină,
ofrande puneau pe masă,
oameni cu “dare de mână”
şi cu inima pioasă.

Enoriaşilor sărmani,
le ploua pofta în gură.
Dar mulţumeau cu “La mulţi ani!”,
cei ce primeau o frântură.

Astăzi, din nefericire,
multe datini sunt uitate.
Eu le scriu cu dăruire,
spre a dăinui în carte.

Iar lăcaşuri de slujire,
prin timp mai sunt frecventate
la botez de creştinire
şi parastas, după moarte.

Grija trăirii de mâine,
sufletul îi osândește.
Iar omul, uitând de sine,
din viaţă se prăpădeşte.

Omului ce poartă-n cuget,
rânduială creștinească,
credința-i rămâne-n suflet,
și după moartea trupească.

Omul, cu viața primeşte
suflet pentru chip cu nume.
Pe calea vieții-ngrijește
trupul ce-l poartă prin lume.

Dar nu-şi pune întrebarea:
De suflet cine-ngrijeşte?
Mai rămâne-n trup valoarea,
când sufletu-l părăseşte?!

Eu, din visuri ruinate,
când trăiesc dezamăgire,
las pentru posteritate,
amprente de vieţuire.


Tradiții la Înălțarea Domnului

Tradiții la Înălțarea Domnului
de Maria Filipoiu


După patruzeci de zile
de la Sfânta Înviere,
Înălțarea-i prăznuire.
Credinței lăsând mistere.

Iisus Hristos isprăvește
menire sfântă pe pământ.
Lumea îi sărbătorește
Înălțarea cu Duhul Sfânt.

De la Paști la Înălțare,
se spune că cerul e deschis.
Celui ce-n acest timp moare,
sufletul în rai e trimis.

În sfântă zi e prăznuită
Sărbătoarea Eroilor.
Prin datini este cinstită
pentru lupta și jertfirea lor.

Morților se dă pomană
cu lumină și prescură,
lângă porția de hrană,
un pahar de băutură.

După tradiție sfântă,
din zori de zi la înserat,
credincioșii se salută,
spunând ,,Hristos s-a înălțat!"

Prin obiceiuri străbune,
ouă în roșu se vopsesc
și se invocă minune
de credincioși, când le ciocnesc.

Din obiceiuri străbune,
semănatul se sfârșește.
Că sămânța-n sol rămâne
seacă, sau planta nu crește.

Caii ce au fost blestemați,
de Înălțare sau Ispas,
hrănindu-i, vor fi săturați.
Dar numai vreme de un ceas.

Printr-o zicală din popor,
vis nesperat se împlinește.
Că ,,La Paștele Cailor",
reală este poveste.


Din anuarul: ,,Tradiții creștine și ritualuri populare românești"

Cuvioşii Mucenici Neofit, Ambrozie, Macarie şi Dionisie au fost monahi în Sfânta Mănăstire Vatopedi.



Cuvioşii Mucenici Neofit, Ambrozie, Macarie şi Dionisie au fost monahi în Sfânta Mănăstire Vatopedi.

În 1820, ieromonahii Neofit şi Ambrozie, ierodiaconul Parthenie şi monahii Dionisie şi Dorótheos, iar mai târziu Macarie, au fost trimişi în Creta ducând cu sine sfinte moaşte, în urma rugăminţii pe care au primit-o din partea locuitorilor insulei, care sperau că se vor izbăvi astfel de ciumă, înspăimântătoarea molimă care care-i chinuia de multă vreme[1]. Sfintele obiecte şi moaşte pe care le-au dus cu ei monahii vatopedini erau următoarele: o parte din Cinstitul Brâu al Maicii Domnului[2] dăruit mănăstirii Vatopedi de împăratul Ioan Cantacuzino, o bucată din Cinstitul Lemn şi capul Sfântului Andrei din Creta.
După povestirea monahului Arsenie de la Pantokrator, care a fost transcrisă pe data de 25 iunie 1932 şi care se păstrează în Mănăstirea Vatopedi[3], aflăm că mănăstirea a trimis la Megálo Kastro din Creta, Irákleio de astăzi, în luna iunie 1820, cinci fraţi ai mănăstirii, cu cinstitele moaşte şi obiecte sfinte pomenite mai sus. După o călătorie care a durat cincisprezece zile, părinţii vatopedini au ajuns la Irákleio şi după primirea oficială care li s-a făcut, au făcut masluri pe insulă până de Paște, adică vreme de aproape un an.
Pe 21 Iunie 1821 preoţi şi credincioşi erau adunaţi la Mitropolia de Irákleio, de teama turcilor care în multe locuri se răsculaseră. În timpul asaltului turcilor asupra clădirii Mitropoliei, au fost ucişi mulţi dintre preoţii şi credincioşii adunaţi acolo, printre care şi ieromonahii vatopedini Neofit şi Ambrozie şi monahul Macarie. Ierodiaconul Parthenie şi monahii Dionisie şi Dorótheos au luat Sfântul Brâu, Cinstitul Lemn şi capul Sfântului Andrei din Creta şi s-au ascuns în casele criptocreştinilor[4].
După mai multe peripeţii turcii l-au prins pe monahul Dionisie, „l-au constrâns să se turcească, dar el nu a consimţit”. După multe cazne, i-au străpuns capul cu un fier ascuţit şi l-au spânzurat, în prima zi din Postul Mare al anului 1822. Înainte de a fi prins se mărturisise şi se împărtăşise cu Sfintele şi Preacuratele Taine[5]. Într-o scrisoare a ierodiaconului Parthénie Vatopedinul, din data de 2 septembrie 1824, se adevereşte faptul că unul dintre părinţi a fost spânzurat, acesta fiind, cel mai probabil, Dionisie.
Sfintele moaşte, trecând prin mai multe mâini, au ajuns în Santorini, de unde egumenul Dionisie Vatopedinul, după multe eforturi, a reuşit, cu ajutorul mitropolitului locului, Zaharia, să le obţină şi să le aducă înapoi la Vatopedi, pe data de 2 mai 1831[6].
Marea Biserică a lui Hristos, Cinstita Patriarhie Ecumenică, prin Actul Patriarhal şi Sinodal nr. 837 din 21.9.2000 a inclus în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe pe cuvioşii mucenici vatopedini amintiţi, alături de ceilalţi mucenici şi sfinţiţi mucenici cretani, „fiindcă au primit mucenicia pentru Hristos în mod public şi au mărturisit numele Mântuitorului cu vitejie în faţa tuturor, vărsându-şi sângele pentru mărturia dreaptă pe care au dat-o, ca adevăraţi mărturisitori ai lui Hristos, fiind martirizaţi în faţa tuturor creştinilor ortodocşi din marea insulă a Cretei”[7].
Mai exact, în minei, în slujba dedicată acestor sfinţi, se arată că au fost ucişi arhierei, preoţi şi „părinţi aghioriţi din Marea Mănăstire Vatopedi, trimişi în Méga Kástron cu sfintele moaşte şi cinstitul brâu al Maicii Domnului, spre închinare pentru izbăvire de epidemia de ciumă”[8].
Ieromonahul Chírillos Kogherákis, mitropolit de Rodos, în canonul sfinţilor, mai exact în cântarea a şaptea, scrie: „Slavă a Mănăstirii Vatopedi, sunteţi toţi cinci, sfinţiţi Părinţi, strălucită adunare, următori Mucenicilor, imitatori zeloşi ai lui Hristos, până la moarte”[9]. În urma cercetării pe care am întreprins-o, am constatat faptul că, în cele din urmă, cuvioşii vatopedini care au luat moarte mucenicească în Creta sunt patru la număr şi nu cinci.
Pomenirea Cuviosului Mucenic Dionisie se face pe 31 iulie şi pe 10 octombrie[10]. Mucenicii cei împreună cu el, Neofit, Ambrozie şi Macarie sunt cinstiţi pe data de 22 iunie. Slujbe la aceşti sfinţi cuvioşi şi mucenici vatopedini a compus imnograful Haralámbis Mpoúsias[11]                            


.Moise Aghioritul

Note:
[1] Kostí K., Ston kairó tis panólis. Eikónes apó tis koinoníes tis ellinikís hersonísou (sec. 14-19), Irákleion, 1995.
[2] Papagheorghíou H., „Biografiká hronologiká sti zoí tis Theotókou. Praktiká Theologikoú Synedríou eis timín tis Theotókou”, Thessaloníki, 1991, p. 279-311. Siótou M., H Gethsimaní idioktisía tou Evanghelistoú Ioánnou, Athínai, 1989, p. 63-71. Minaíon Avgoústou, Athínai, Ekdóseis Fós 1976, p. 303-305. Mantzarídi G., „Thavmatourghés eikónes kai aghía leípsana”, Ierá Meghísti Moní Vatopedíou, vol. I, Ághion Óros 1996, p. 128. Kalývis Timíou Prodrómou Ierás Skítis Aghías Ánnis, Asmatikí Akoloúthia tis Timías Zónis, Ághion Óros 1981.
[3] Stratí Dimitríou arhim., H mérimna tou I. Kapodístria gia tin epistrofí tis Ag. Zónis sti Moní Vatopedíou (1831), E.E.Th.S.P.Th., 10 (2000), p. 257.
[4] Ibidem, p. 264-266.
[5] Simandiráki Zaharénias, „H Aghía zóni stin Kríti (1820)”, Haristírios tómos Sev. Arh. Krítis k.k. Timothéou, Irákleion, 2001, p. 526-527.
[6] Ibidem, p. 267-270. Mindrinoú M., I évresis tis Timías Zónis tis Theotókou sti Santoríni (10.10.1830), Santoríni, 1988.
[7] Patriarhikí kai Synodikí Práksis katatákseos eis to Aghiológhion tis Orthodóksou Ekklisías ton Aghíon…, Akolouthía ton Aghíon Neomartýron ton katá ta éti 1821 kai 1822 en Kríti martyrisánton psaloméni ti 23 Iouníou, Irákleion, 2001, p. 7-9.
[8] Kritikón Panághion ítoi Akolouthíai Pánton ton en Kríti Aghíon, vol. II, Irákleion, 2001, p. 337.
[9] Ibidem, p. 338.
[10] Doukáki K., Synaksaristís, 1960, p. 22. Martzélou G., op. cit., p. 112.
[11] Mpoúsia Haralámpous, Akolouthía eis tin Eortín ton Vatopaidinón Aghíon Theofánous episkópou Perithoríou kai Néou Osiomártyros Dionysíou metá tis katathéseos tis Timías Esthítos tis Theotókou (anékdoti). Idem, Akolouthía tou Aghíou Endóksou Osiomártyros Dionysíou tou en Vatopaidío askísantos kai en Kríti athlísantos to 1822, Athínai, 1992 (anékdoti). Idem, Akolouthía ton Aghíon Endókson neo-ieromartýron Amvrosíou kai Neofýtou kai tou endóksou néou osiomártyros Makaríou ton Vatopaidinón en Kríti athisánton, Athínai, 2007 (anékdoti).