Sfantul Nicodim Aghioritul, o personalitate harismatica
Sfantul Nicodim Aghioritul este praznuit pe 14 iulie. După cum, în lumea materială, „stea de stea se deosebeşte în strălucire (1 Cor. 15, 41), tot aşa şi pe cerul duhovnicesc al sfintei noastre Biserici nenumăraţi sfinţi răspândesc raze de lumină dumnezeiască şi aprind inimile credincioşilor, potrivit cu harismele lor personale prin care s-au sfinţit şi L-au slăvit pe singurul Domn Sfânt. Unul dintre aceştia este Sfântul Nicodim Aghioritul.
Sfântul Nicodim, pentru noi, nu este o persoană oarecare, ci Sfântul care ne-a mişcat sufletele din fragedă copilărie. Este o figură a Bisericii noastre care a salvat Ortodoxia în perioada turcocraţiei şi i-a dat posibilitatea şi dreptul să supravieţuiască în curgerea vremii. Astfel, dacă astăzi toate rânduielile deviază, iar situaţiile la care am ajuns sunt de aşa natură, încât nimeni nu poate prevedea unde vor conduce, Grecia are cele mai puternice principii, cele mai duhovniceşti dispoziţii şi cele mai cereşti orientări. Intr-adevăr, dacă cineva aruncă o privire corectă în istoria ultimelor secole ale Bisericii şi ale poporului nostru, va vedea cât de important e locul pe care il are Sfântul Nicodim.
Sfântul Nicodim a trăit ascuns de lume şi continuă să rămână tăinuit pentru mulţi. Nu e cel care dă naştere la impresii şi emoţionează în mod trecător inimile, ci este acela care le susţine, pentru că şi-a întemeiat învăţătura pe piatra cea din capul unghiului, pe Domnul, şi pe temelia apostolilor. Astfel, Biserica Greciei, dar şi, in general, Sfânta Biserică Răsăriteană Universală, îl are pe Sfântul Nicodim ca povăţuitor teoretic şi practic.
Sfântul Nicodim este un sfânt mare mai cu seamă pentru vieţuirea monahală, pentru trăirea unei vieţi mistice, pentru exprimarea prin cuvânt a teologiei apofatice, pentru ca omul să poată face saltul spre cele de dincolo şi să se strămute şi să le vadă pe cele nevăzute şi să le pipăie pe cele de neatins. Este un „ierofant" care deschide inainteanoastră tainele împărăţiei cerurilor şi toate cele pe care le-au simţit, le-au scris şi ni le-au lăsat sfinţii Bisericii. Viaţa şi lucrarea lui sunt un fulger care a străbătut cerul. Aşa cum atunci când fulgeră le vedem pe toate, tot aşa şi el le-a văzut pe toate câte sunt în cer şi pe pământ, dându-ne posibilitatea să vedem si să înţelegem şi noi „tainele cele din veac ascunse“ (Ef. 3, 9), toate câte nu le pot înţelege înţelepţii şi conducătorii, dar le înţeleg pruncii.
Sfântul Nicodim este, cu adevărat, o personalitate harismatică: teolog iscusit, mare ascet, ungător al noilor mucenici, dogmatist plin de acrivie, canonişi foarte profund, imnograf neîntrecut, aghiograt unic, scriitor plin de dulceaţă, închinător preaduios al Stăpânei Născătoare de Dumnezeu, autor de rugăciuni încărcate de străpungere.
Fiind în toate privinţele un aghiorit, ne-a adus în comuniune cu mulţimea Părinţilor din vechime şi ne-a dăruit, sintetic, cu o înţelepciune unică şi desăvârşită, întreaga lor învăţătură mântuitoare. Să mai adăugăm încă ceva? Sfântul Nicodim a fost un om care a învăpăiat sufletele care au ales modul de viaţă şi de sfinţire monahal. Cine dintre noi nu „a fost înşelat cu înşelăciunea cea bună“ de către cuviosul nostru Părinte? Cine nu a fost străpuns la inimă şi nu a simţit că mişcările valurilor cereşti ţâşnesc în inima lui atunci când îi citeau şi îi meditau scrierile dumnezeieşti, mai cu seamă Sinaxarul.
Sfântul Nicodim este pedagogul nostru spre Hristos. Câţi pedagogi spre Hristos nu i-au premers, începând cu apostolii şi până la ultimii sfinţi! Sfântul Nicodim s-a desfătat în sânul lui Dumnezeu, s-a desfătat de vieţile sfinţilor, şi tot ce a găsit acolo ne-a predat şi nouă. Astfel, putem să ne apropiem de fiecare sfânt, şi atunci simţim şi propria lui apropiere de Dumnezeu, unirea Iui adevărată şi personală cu El. Domnul ne-a învrednicit să ne unim cu El potrivit cu personalitatea noastră, cu condiţiile vieţii noastre, cu îndeletnicirile noastre zilnice. Potrivit cu ce suntem şi cu ce caută fiecare dintre noi, Domnul îşi împarte harismele tuturor prietenilor Săi, care sunt sfinţii şi cei care îi iubesc pe sfinţi. Sfinţii zidesc Biserica lui Hristos.
Sfântul Nicodim a primit de la Dumnezeu harisma de a fi un mare învăţător. Şi nu numai că a avut harisma învăţăturii, dar a avut înlăuntrul său harisma Tradiţiei, adică a salvat tot ceea ce ne-a predat Dumnezeu şi tot ceea ce Dumnezeu transmite prin noi altora. Astfel, prin intermediul sfinţilor, al monahilor şi al celor care cred în Dumnezeu, întreaga moştenire a Sfinţilor Părinţi ni se transmite şi nouă şi devine propriul nostru element alcătuitor, nu doar ca o posesie, ci ca un conţinut al inimii.
Sfântul Nicodirn l-a trăit pe Dumnezeu intr-o epocă întunecată, barbară, în care copiii lui lisus Hristos erau junghiaţi. Şi totuşi, a salvat şi propria noastră viaţă prin faptul că a devenit el însuşi Tradiţie, după ce mai întâi s-a identificat cu cugetul, cu râvna şi cu trăirea sfinţilor. Ca să reuşească aceasta, s-a smerit, s-a făcut monah, şi de aceea insuflă atâţia şi atâţia monahi.
Trebuie să conştientizăm că simţul nostru duhovnicesc, dispoziţia lăuntrică de a ne sui la cer, înălţarea sufletului nostru, ca să poată să ajungă şi să răpească desfătările cereşti, sunt, toate, o cunoaştere a înălţimii şi adâncimii lui Dumnezeu, Care, pe de-o parte, este de necuprins cu mintea, dar, pe de altă parte, este cunoscut în cele dinlăuntru ale noastre. Acestea sunt înălţimea şi adâncimea chemării pe care ne-a făcut-o Domnul. Astfel, Domnul îl face pe fiecare dintre noi un sălaş al harului şi o suflare a lui Dumnezeu, pentru că El suflă înlăuntrul nostru, respi- n si transmite toate cele pe care le-a primit de la cerescul Tată. „Sufletele drepţilor sunt în mâna lui Dumnezeu“ (Inţel. Sol. 3, 1), spune una dintre Paremiile care se citesc ia sfinţi. Inimile şi viaţa sfinţilor şi drepţilor le ţine Domnul in mâna Sa, ca să le înalţe la Tatăl, îşi pune mâna pe capetele noastre, ca să ne binecuvânteze. Astfel, ne aflăm în fiecare zi „in mâna lui Dumnezeu”, şi Dumnezeu va arăta cândva licăririle sfinţilor tuturor celor care i-au iubit.
De aceea am şi dorit să ne facem monahi, de aceea ne sfinţim, de aceea ne-am botezat, ne-am mirut si de aceea suntem mişcaţi de mişcările harului dumnezeiesc. Cu adevărat, Dumnezeu ne va da harisme, lupte şi biruinţe atunci când ne vom întoarce privirile spre El. Ne va da libertatea in Hristos. De obicei omul nu poate să-şi aducă aminte de toate acestea, nici să ie izbutească, dar Domnul ne va da, la momentul potrivit, toate cele de care are trebuinţă inima noastră, tot ce este necesar ne va da. Propria noastră călătorie, dar şi a tuturor credincioşilor, este o apropiere de Hristos, iar sfinţii vor străluci ca soarele în plină zi, atunci când îi va cerceta Dumnezeu (cf. înţel. Sol. 3, 7). Acest fapt, precum şi deschiderea inimii tuturor generaţiilor de oameni, va fi marşul de război al ultimei zile din istorie, al celei de-a Doua Veniri.
Dar Sfântul Nicodim mai este şi un tâlcuitor insuflat de Dumnezeu. Tâlcuitorul este cel care e insuflat direct de Dumnezeu, a cărui viaţă este o tâlcuire a lui Hristos şi a vieţii Lui. Când ajungem tâlcuitori insuflaţi de Dumnezeu, când purtăm voia dumnezeiască şi înlăuntrul nostru Se află Dumnezeu, atunci viaţa noastră, inima noastră, cuvântul nostru sunt o prorocie. Se poate să nu fim învăţători, dar, cu toate acestea, poziţia noastră, mersul nostru şi toate celelalte mărturisesc că suntem fiii lui Dumnezeu, fiii sfinţilor. Astfel, zi de zi, noi, ceilalţi, înaintăm către sfinţii care ne tâlcuiesc prin Duhul Sfânt, care ne arată drumul, insuflaţi fiind de Duhul Sfânt.
Sfântul Nicodim este un om ceresc, şi nu se cuvine să-l cinstim prin cuvinte, ci cu fapte. Desigur, Biserica nu a făcut niciodată deosebire între cele cereşti şi cele pământeşti. Numai cine are o concepţie lumească ar putea face o astfel de separaţie. Biserica nu desparte, adeseori, nici persoana lui Hristos de cea a sfinţilor, cu atât mai puţin nu-i desparte pe sfinţii din cer de noi, care ne simţim, pe care ne şi numeşte „sfinţi", aşa cum a făcut-o, cel dintâi, Apostolul Pavel.
Nu se poate insă ca cineva să vrea să ajungă sfânt şi să nu-i cinstească pe cei care ostenesc, cu fapta şi cu cuvântul, pentru sufletul lor. Nu se poate sfinţi cineva fără să-şi dăruiască voinţa unei anumite persoane, nu unui înger, unui sfânt sau lui Dumnezeu, ci unui om, aşa încât să se smerească, să i se încredinţeze, să-L vadă pe Dumnezeu intr-o persoană văzută. Pentru că Dumnezeu nu este slujit de cele necreate, ci de persoane însufleţite, este cinstit de către acestea şi slăvit prin acestea. Este închinat în persoane, pe care s-ar putea să le cunoaştem sau să nu le cunoaştem, care au trăit în colibe sau in peşteri, ca de pildă Sfântul loan Filosoful şi Sfântul Varsanufîe, sau în mănăstiri şi, în general, în lăcaşuri sfinte şi cuvioase.
Sursa:http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-nicodim-aghioritul-personalitate-harismatica-155044.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu