luni, 9 octombrie 2017

Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos


Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos

In tinereţile sale, fiind foarte sărac, Andrei a fost cumpărat ca sclav de un boier pe nume Teognost. Văzând credinţa şi hărnicia robului, Teognost l-a dat la şcoală. Andrei a ajuns iscusit în cunoaşterea Sfintei Scripturi, dar şi a ştiinţelor vremii.
Intr-o noapte Andrei, adormind, a văzut o luptă între două cete. Intr-o ceată erau îngerii îmbrăcaţi în haine albe şi în cealaltă erau cei răi. Ei se luptau ca vechii gladiatori în arenele antice. Deodată, din ceata celor răi a ieşit unul, pe cât de rău, pe atât de puternic. Era comandantul lor. El a început să râdă de cei în veşminte albe. Işi bătea joc de ei şi îi făcea fricoşi, pentru că niciunul nu avea curajul să se lupte cu el.
Andrei privea speriat şi se gândea că poate va avea totuşi cineva curaj să se lupte cu acel uriaş negru. Deodată, a văzut un tânăr frumos, având în mână trei cununi. Una era cu pietre preţioase, a doua avea un mărgăritar mare şi scump şi a treia, cea mai mare, era împletită din flori nemuritoare, culese din Rai. „Ce bine ar fi să am şi eu măcar una", s-a gândit Andrei.
- Le vindea? întrebă Ionică.
- Asta făcea? întrebă şi Andrei.
- Cu toate că nu avea bani, era sigur că stăpânul său o să-l împrumute. Dar vedeţi voi, copii, în viaţă nu totul este de vânzare.
- Dar ce trebuia să facă pentru a le obţine? întrebă Bogdan.
- Voi ce credeţi?
- Să se lupte cu uriaşul acela, răspunse Ileana.
- Da, da, da! încuviinţară mai mulţi.
- Aşa este, copii. Dar oare putea Andrei să-l biruie?
- Dacă acel tânăr era un înger, aşa cum bănuim noi, probabil că l-a ajutat, concluzionă Maria.
- Te-ai gândit bine, Maria. Tânărul l-a învăţat cum să se lupte. Lupta a fost aprigă. S-au bătut ca în basme. Dar până la urmă binele a învins. Andrei l-a răpus pe cel urât. Toată oastea cea rea a rupt-o la fugă.
- Şi Andrei a primit cununile! se bucură Darius.
- Da, dar a primit şi o ascultare cu totul neobişnuită. Foarte puţini sfinţi au încercat nevoinţa de a fi „nebun pentru Hristos". Nu mulţi înţeleg acest lucru, dar de veţi asculta cu atenţie, veţi înţelege de ce făcea sfântul aşa.
Pentru a părea nebun, întâi şi-a rupt hainele de pe el şi scotea sunete de neînţeles. Toţi au crezut că era nebun cu adevărat. Noaptea, în singurătate, stătea la rugăciune, mulţumindu-I lui Dumnezeu, într-una dintre nopţi, adormind, sfântul a văzut un palat minunat. Impăratul, stând pe tron, l-a întrebat dacă dorea să împlinească această nevoinţă. „Vreau, Doamne!", a răspuns Andrei. Atunci acel împărat i-a dat să mănânce un aliment amar, spunându-i că aşa va fi viaţa lui. După aceea, avea să se desfete cu ceva foarte dulce. Aşa va fi şi răsplata sa.
Pe unde mergea, îl batjocoreau, îi spuneau cuvinte de ocară, îl băteau şi râdeau de el. Mai erau şi unii care îi dădeau câte ceva de mâncare şi îi mai spuneau şi câte un cuvânt bun. Dacă primea bani sau mâncare, se ducea la câte un sărac şi arunca în el cu ce avea, ca să nu îi fie socotit binele, ci să fie luat drept nebun.
Intr-o zi, i-a văzut pe unii ducând un mort la groapă. Cât trăise, acela fusese foarte bogat, dar şi un mare zgârcit şi răutăcios. O mulţime de oameni mergeau după el cu plângere mare. Ei vorbeau despre măreţia celui mort cât timp fusese în viaţă şi câte lucruri deosebite realizase. Doar Sfântul Andrei putea vedea amestecaţi prin mulţime diavoli fără număr. Ei erau foarte bucuroşi, râdeau şi dansau, pentru că sufletul acela făcuse voia lor în viaţă. Undeva, într-o parte, stătea şi îngerul păzitor, trist şi abătut.
Sfântul Andrei a intrat în vorbă cu îngerul. Frumosul înger i-a spus că era trist pentru mulţimea păcatelor săvârşite de acel om, păcate care nu fuseseră spovedite şi prin care îl întristase pe Dumnezeu.
Trecând pe drumurile cetăţii, a zărit odată un călugăr care stătea pe o piatră mare. Tot oraşul îl ştia ca fiind un călugăr bun, blând, evlavios, postitor şi rugător. Şi aşa era. Oamenii veneau la el, se spovedeau şi îi dădeau bani să îi împartă săracilor. El, în schimb, îi păstra pentru sine. Aşa făcând zilnic, strânsese multă avere. Taina aceasta i s-a descoperit sfântului în mod minunat. Tot atunci a văzut în duh cum îngerul păzitor al acelui călugăr l-a părăsit.
Sfântul Andrei s-a aşezat cu blândeţe lângă monah şi i-a spus toate tainele vieţii sale, învăţându-I să fie milostiv şi să le împartă toată averea săracilor. Părintele l-a ascultat, a făcut întocmai şi a ajuns un călugăr iscusit.
Dar a venit iarna. în afară de bucuria copiilor de a se juca în zăpadă şi de frumuseţea sărbătorilor, s-a aşternut şi un ger cumplit. Nimeni nu mai îndrăznea să iasă afară. Două săptămâni a durat vremea cea rea. Copacii, dar şi clădirile cele înalte cădeau sub povara zăpezii şi a vântului năprasnic. Săracii nu mai puteau de frig şi se ascundea fiecare pe unde putea.
- Of, sărăcuţii! se îngrijoră Andreea. Dar Sfântul Andrei ce a făcut?
- El nu avea nici adăpost, nici haine groase. Frigul parcă muşca din el. Nu mai rezista...
In chinul acela cumplit, din cauza frigului, un tânăr frumos l-a luat şi l-a dus în Rai. Acolo erau livezi cu tot felul de pomi, unii înfloriţi, alţii cu frunze aurii, iar alţii cu roade dulci. Nu semănau deloc cu pomii de pe pământ. Frumuseţea florilor îţi lua ochii, iar mireasma lor te îmbăta. Prin mijlocul Raiului trecea un râu deosebit. O muzică minunată se auzea pretutindeni.
Ingerul l-a luat de mână şi l-a dus tot mai sus. Pretutindeni vedeai tot felul de frumuseţi. în înaltul cerului, pe un tron împodobit cu tot felul de pietre scumpe, Andrei L-a văzut pe însuşi Domnul Hristos. Indată s-a aruncat la picioarele Sale. Timp de două săptămâni a petrecut cu sufletul în Rai, iar cu trupul în gerul cumplit, nimic simţind, fără să mănânce sau să bea ceva.
Sfântul Andrei este cel ce a văzut-o în biserica din Vlaherne pe Maica Domnului. De aceea el se prăznuieşte a doua zi după Acoperământul Maicii Domnului, adică pe 2 octombrie. Multe alte minuni a făcut Sfântul Andrei şi aşa, după o vreme, a fost ridicat cu sufletul la cer.

Prof. Cristina Chiaga

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu